”Trebuie să avem o ședință de de Birou Județean, o întâlnire cu colegii de la PLUS, pentru că suntem în alianță și nu putem merge la acea întâlnire, dacă vom merge, într-o altă formă decât împreună. Dar lucrurile deja sunt destul de vizibile de luni și luni de zile. Am spus clar că Râmnicu Vâlcea are nevoie de oameni responsabili, care nu au fost compromiși, care vor să facă ceva în mod real pentru oraș, să îl reformeze, care nu au grupuri de interese în spate. Am spus de luni de zile asta, și rămânem consecvenți aceste idei. Candidatul la Primăria Râmnicu Vâlcea sunt eu, Andrei Gheorghiu. Discuția de colaborare cu PNL nu poate fi decât una care să lege cele două candidaturi, de susținere reciprocă. Așadar, candidatul Alianței USR-PLUS la Primăria Râmnicu Vâlcea, candidatul PNL la Consiliul Județean. ”, a declarat Andrei Gheorghiu pentru Indiscret în Oltenia.
Proiectul de centru- dreapa, compromis din fașă, USR nu vrea să susțină candidatul PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea
Președintele URS Vâlcea, Andrei Gheorghiu(foto), răspunde cu o condiție fără echivoc invitației liberalilor de a purta duminică discuții în scopul constituirii unei coaliții de centru-dreapta la alegerile locale : USR-PLUS susține candidatul PNL la Consiliul Județean Vâlcea, liberalii susțin candidatul USR-PLUS la Primăria Râmnicu Vâlcea.