CJ Dolj, pe culmile ITP-ului

Administraţia judeţeană e pe cale să stabilească un nou record în materie de inspecţie tehnică periodică, în condiţiile în care e nevoită să plătească de 16 ori mai mult pentru ca vehiculele sale să fie admise la ITP, operaţiune pe care o acontase deja. Asta, deşi e vorba de maşini înmatriculate, dar niciodată folosite.

0

Deşi nu este, nici pe departe, cea mai populată instituţie administrativă din judeţ, Consiliul Judeţean a devenit, în ultimii ani, unitatea cu unul dintre cele mai impresionante parcuri auto din Dolj. Mai precis, de când a purces la achiziţionarea de vehicule pentru proiectul „sistem de management integrat al deşeurilor”, care presupunea, pe lângă amenajarea de staţii – de transfer, de sortare şi de compost a deşeurilor – şi dotarea cu vehicule destinate acestei activităţi. CJ Dolj a cumpărat zeci de vehicule pentru implementarea masterplanului judeţean de deşeuri, dar restul licitaţiilor nu a ţinut pasul cu achiziţia camioanelor şi autospecialelor, aşa că vehiculele au stat cu anii în conservare. Administraţia judeţeană a plătit pentru stocarea şi întreţinerea maşinilor, dar la mijlocul acestui an s-a trezit cu o nouă cheltuială pe cap: expira ITP-ul vehiculelor. Prin urmare, la mijlocul lunii iunie, CJ Dolj a contractat prin SEAP servicii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice. Suma pusă în joc era ceva mai mare de 4.000 de lei, contractul fiind adjudecat în cele din urmă, la valoarea de 3.949 de lei (815 euro) de o firmă din comuna Ţuglui. Contractul a fost adjudecat la sfârşitul lunii trecute, dar CJ Dolj nu s-a ales cu ITP-ul dorit. Cel puţin în cazul a 16 dintre cele 20 de vehicule vizate. Este vorba despre 16 autocamioane MAN, pentru care inspecţia tehnică periodică nu a putut fi efectuată. Cel puţin nu până ce mai-marii CJ Dolj nu lansează o nouă achiziţie, pentru înlocuirea unor echipamente „expirate”.

Tahografele s-au „prostit” retroactiv, prin efectul legii

Este vorba de tahografele cu care sunt dotate camioanele CJ, perfect valabile la momentul achiziţiei, dar care nu mai corespund în momentul de faţă legislaţiei europene în materie de transporturi. Cel puţin, aşa susţin funcţionarii CJ Dolj care au întocmit documentaţia de atribuire pentru noua achiziţie vizând „Achiziţie Tahografe „inteligente”, montajul şi sigilarea lor pentru 16 camioane MAN, achiziţionate în cadrul proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Dolj”. Asta şi pentru că, între data achiziţiei maşinilor şi prezent au trecut 4-5 ani fără ca vehiculele să fi parcurs vreun km în exerciţiul funcţiunii şi să colecteze altceva decât praf. „În data de 23.06.2020 au fost verificate primele două autocamioane MAN în vederea efectuării ITP. Acesta nu a putut fi finalizat şi înregistrat în programul RAR din cauză că nu a putut fi realizată verificarea tahografului, verificare ce nu poate fi efectuată din cauză a faptului că tahografele cu care sunt dotate camioanele nu sunt de tip „inteligent”. Camioanele de tip Man au fost dotate la data achiziţiei 2015-2016 cu tahografe digitale obligatorii la acea dată, însă ca urmare a revizuirii legislaţiei UE s-a stabilit după data de 15 iunie 2019 obligativitatea introducerii tahografelor de tip inteligent (smart) pe maşinile noi”, se arată în caietul de sarcini întocmit de angajaţii CJ Dolj.
Achiziţia şi montajul tahografelor necesare pentru efectuarea ITP sunt evaluate la un preţ de aproximativ 16 ori mai mare decât ITP-ul în sine: 65.600 de lei.