Comunicat de presă
Dianu Virginia, candidatul PMP la primăria Poiana Mare: „Îmi place să construiesc, să fac lucrurile să funcționeze“

0

Virginia Dianu, fost manager al Spitalului de Psihiatrie din Poiana Mare, va candida din partea PMP la funcția de primar al localității. Cu o experiență profesională și managerială vastă, chimistul Virginia Dianu este membru al Ordinului Biologilor, Biochimiștilor și Chimiștilor din România și Vicepreședinte al  acestui Ordin, filiala Dolj.
Mamă  a doi copii, Virginia Dianu este un om credincios, dedicat comunității din care face parte, construind în perioada de manageriat a Spitalului, biserica Sf.Irodion și organizând mai multe conferințe culturale cu personalități importante precum actorul Dan Puric.
Virginia Dianu consideră că  a sosit momentul asumării unui proiect mai îndrăzneț prin care să facă din Poiana Mare una dintre cele mai dezvoltate comunități locale din Dolj.

Proiectul ei pentru Poiana Mare are câteva direcții concrete de acțiune:
1.Înființarea unui cămin pentru persoane vîrstnice
„Intre satul Tunarii Vechi și satul Tunarii Noi a funcționat o unitate militară care în acest moment este abandonată. O voi reabilita și îi voi da această destinație”

2.Reabilitarea caminului cultural din centrul satului Tunarii Noi.
„În momentul de față căminul cultural din acest sat se află într-o stare avansată de degradare fiind un real pericol de  accidentare a copiilor în special. Reabilitarea si amenajarea acestui cămin ar asigura desfășurarea evenimentelor culturale în acest sat dar și a evenimentelor din viața cetățenilor, gen: nunți, botezuri, parastase. Voi crea condiții decente pentru organizarea acestor evenimente”

3.Înființarea unui cabinet medical.
„Pentru  consult medical, locuitorii din satul Tunarii Noi, se deplasează  circa 4 km până la cel mai apropiat punct medical. De aceea trebuie identificat un spațiu pentru a înființa un cabinet de medicină de familie și atragerea unui medic cu specialitatea medicină de famile.Oamenii de aici au nevoie urgentă de acest lucru”

4.Înființarea unei fabricuțe pentru prelucrarea și conservarea produselor legumicole.
„Avem un potențial mare în producerea de legume pe care comunitatea nu l-a valorificat la maximum până acum. Voi atrage investitori și voi înființa această fabrică de prelucrare și conservare a acestor legume, ceea ce ar stimula producătorii locali să-și dezvolte producția”

5.Modernizarea cimitirelor.
„Respectul pentru cei care pleacă dintre noi trebuie dovedit prin fapte.Se impune împrejmuirea, iluminatul, pavarea căilor de acces din interiorul lor, asigurarea întreținerii și pazei acestora. Deasemenea construirea în fiecare cimitir a câte unei capele.”

Virginia Dianu, candidatul PMP la primăria Poiana Mare crede că experiența și dăruirea sunt atuurile principale pe care le are și pe care vrea să le pună în slujba comunității.

Facebook Comments