de Eugen Tomac
Trăiesc astăzi una dintre cele mai fericite zile din viaţa mea!
După mai bine de zece ani de efort constant, statul român a făcut dreptate. O iniţiativă legislativă pe care am promovat-o cu toată convingerea este de astăzi Lege.
Cei 4 cetăţeni români, condamnaţi în 1993 la ani grei de închisoare de un tribunal ilegal de la Tiraspol, vor beneficia de acum de o pensie de foşti deţinuţi politici. Dincolo de componenta financiară, importantă este recunoaşterea de către statul român a suferinţelor pe care pe nedrept le-au îndurat.
Am iniţiat acest demers acum mai bine de zece ani, în calitate de secretar de stat pentru românii de pretutindeni. Am considerat esenţial ca foştii deţinuţi politici Ilie ILAŞCU, Alexandru LEŞCO, Andrei IVANŢOC şi Tudor POPA, condamnaţi la 9 decembrie 1993 pentru simplul fapt că militau pentru păstrarea identităţii româneşti în R. Moldova, să aibă parte de un sprijin concret pe care îl meritau pe deplin.
Ilie Ilaşcu a fost condamnat la moarte, dar a fost eliberat în 2001 fiind ales deputat în Parlamentul României şi membru în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Alexandru Leşco a fost condamnat la 12 ani de închisoare şi a fost eliberat abia în 2004, după executarea întregii pedepse ilegale.
Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare şi au fost eliberaţi în 2007.
În calitate de cetăţeni români, au acţionat Guvernul R. Moldova şi Federaţia Rusă în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde au şi câştigat procesul. După eliberare, toţi cei patru eroi au fost decoraţi de către Preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.
Pentru că aceşti cetăţeni români au nevoie de un suport real, am dorit ca statul român să le recunoască meritele şi să le ofere în mod constant un sprijin prin acordarea unei pensii similare foştilor deţinuţi politici.
Din raţiuni pe care nu le-am înţeles niciodată, structurile executive ale statului român nu au dat curs demersului pe care îl iniţiasem indiferent de culoarea politică a Guvernului.
Nu am renunţat. În 2015, în calitate de deputat, am depus în Parlament o iniţiativă legislativă prin care ceream ca cetăţenii români condamnaţi ilegal la Tiraspol să beneficieze de o pensie de foşti deţinuţi politici.
După aproape 5 ani de discuţii, negocieri, dezbateri în comisii şi foarte multe explicaţii, astăzi, Camera Deputaţilor a votat cu 279 de voturi pentru, 0 împotrivă şi 18 abţineri iniţiativa pe care am propus-o.
Le mulţumesc pe această cale tuturor parlamentarilor din toate grupurile politice pentru votul favorabil. În mod special, îi mulţumesc domnului deputat Silviu Vexler, cel care m-a sprijinit enorm în toţi aceşti ani pentru reuşita acestui demers, sprijin esenţial pentru adoptarea proiectului de lege.
Mă bucur enorm că după ani de muncă, chiar dacă este foarte târziu, statul român face dreptate pentru cetăţenii români Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Popa!