vineri, septembrie 18, 2026

SJU Vâlcea are patru paturi de Terapie Intensivă pentru pacienții COVID-19

Medicul Dan Ponoran, directorul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea a declarat marți, 7 iulie, că, la această dată, în unitatea spitalicească pe care o conduce există patru paturi Anestezie Terapie Intensivă pentru bolnavii infectați cu SARS CoV-2.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

”După redesciderea spitalului pentru cazurile cronice non-Covid, a fost redus numărul de paturi de  ATI  dedicate pecienților Covid pozitivi, de la 20, la patru paturi. În acest moment, din  cele patru paturi de ATI, avem două ocupate cu pacienți din județul Argeș. În ultimele 24 de ore un pacient din Argeș a decedat în ATI, iar un alt pacient din ATI(tot din Argeș) se simte mai bine și a fost mutat la Secția Boli Infecțioase. ”, a precizat medicul Ponoran.

Managerul SJU Vâlcea  a mai spus că  în cazul în care numărul de pacienți va crește, se va reveni la 20 de paturi. 

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI