„Din păcate, situaţia actuală reflectată de
cifrele îngrijorătoare ne impun menţinerea acelei restricţii privind
participarea spectatorilor la competiţii. Nu e doar în România acest lucru.
Competiţiile sportive sunt incomplete pentru că spectatorii nu sunt în tribune,
însă este o măsură care nu face decât să protejeze sănătatea sportivilor. Ar fi
hazardat din partea mea să ofer o perspectivă de timp în condiţiile în care
Ministerul Sănătăţii şi cel de Interne creează noi reguli pentru a încerca să
protejeze sănătatea populaţiei. Din păcate, ne pregătim pentru vremuri nu prea
bune. Probabil că vom permite prezenţa spectatorilor când cifrele de infectări
vor ajunge către zero sau vor fi în descreştere. Însă vă asigur că suntem
pregătiţi pentru a crea cadrul legislativ şi modalitatea de păstrare a
distanţei sociale care să asigure prezenţa spectatorilor pe stadioane. Dar
numai în condiţiile în care cifrele vor coborî.
(…) Mi-au scris suporterii, unora le înţeleg nemulţumirea şi frustrarea, în
timp ce alţii ne sprijină. Ne bucură interacţiunea cu ei, chiar dacă au fost
momente când am fost acuzaţi. Dar trebuie să înţelegem că nu ministrul
Tineretului şi Sportului şi nici instituţiile statului nu restricţionează
aceste lucruri, ci pandemia“, a spus Stroe.
Reamintim că ediţia 2019-2020 a Ligii I
la fotbal, întreruptă la 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus, a fost
reluată începând cu 13 iunie, dar fără spectatori, conform restricţiilor impuse
de autorităţi.
Ionuţ Stroe, ministrul Sportului: Spectatori pe stadioanele de fotbal, după ce numărul infectărilor va ajunge către zero
Ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că prezenţa spectatorilor pe stadioanele de fotbal din România va fi permisă doar atunci când „cifrele de infectări vor ajunge către zero sau vor fi în descreştere“.