De aproximativ 30 de zile, Vâlcea rămâne judeţul cu cele mai puţine cazuri de Covid-19 din România. Marţi, 30 iunie 2020, potrivit raportării Institutului Naţional de Sănătate Publică, acest judeţ înregistra 52 de îmbolnăviri comunicate, la distanţe extrem de mari faţă de majoritatea judeţelor ţării. Pe cea de-a doua poziţie se afla Satu Mare (76 de cazuri), urmat de Caraş-Severin (113). Dată fiind această situaţie, în cele două spitale vâlcene în care sunt primiţi pacienţi infectaţi au început să fie aduşi bolnavi din judeţul Argeş.
30 iunie: 15 bolnavi, internaţi
Potrivit raportării la zi, în data de 30.06.2020, situaţia pacienţilor confirmaţi Covid-19 şi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea şi în spitalul suport Horezu se prezenta astfel:
- La Secţia boli infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea se aflau internaţi cinci pacienţi confirmaţi Covid-19: unul, asimptomatic, trei aveau forme uşoare ale infecţiei şi unul prezenta forme medii.
- În Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea se aflau internaţi trei pacienţi confirmaţi Covid-19, ventilaţi mecanic. Cei trei au fost aduşi din judeţul Argeş.
- În ultimele 24 de ore au fost externaţi 2 pacienţi vindecaţi
- La Spitalul suport Horezu erau internaţi şapte pacienţi: cinci din judeţul Vâlcea şi doi din Argeş. Dintre aceştia, patru erau asimptomatici, trei prezentau forme uşoare ale bolii.
De la începutul pandemiei, în judeţul Vâlcea au fost făcute circa 6.000 de teste pentru infecţia cu SARS CoV-2.
Numărul de cazuri confirmate, pe judeţe
Până pe 30 iunie, pe teritoriul României au fost confirmate 26.970 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (Covid-19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.141 au fost externate, dintre care 19.050 pacienţi vindecaţi şi 1.091 pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 388 noi cazuri de îmbolnăvire. 1.651 de persoane diagnosticate cu infecţie Covid-19 au decedat.
În intervalul 29.06.2020 (10:00) – 30.06.2020 (10:00), au fost înregistrate 17 decese (12 bărbaţi şi 5 femei) ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Harghita, Bucureşti, Neamţ, Prahova, Suceava, Teleorman şi Vrancea.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 50-59 ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 9 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 3 decese la persoane de peste 80 de ani.
16 dintre decese sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidităţi.
La ATI, până pe 30 iunie, ora 13.00, erau internaţi 205 pacienţi.
Numărul de cazuri confirmate, pe judeţe, potrivit raportării Institutului Naţional de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Judeţ | Număr de cazuri confirmate |
1. | Alba | 444 |
2. | Arad | 706 |
3. | Argeş | 793 |
4. | Bacău | 634 |
5. | Bihor | 671 |
6. | Bistriţa-Năsăud | 523 |
7. | Botoşani | 1.020 |
8. | Braşov | 1.484 |
9. | Brăila | 218 |
10. | Buzău | 565 |
11. | Caraş-Severin | 113 |
12. | Călăraşi | 177 |
13. | Cluj | 681 |
14. | Constanţa | 446 |
15. | Covasna | 280 |
16. | Dâmboviţa | 535 |
17. | Dolj | 295 |
18. | Galaţi | 883 |
19. | Giurgiu | 268 |
20. | Gorj | 226 |
21. | Harghita | 318 |
22. | Hunedoara | 659 |
23. | Ialomiţa | 430 |
24. | Iaşi | 991 |
25. | Ilfov | 736 |
26. | Maramureş | 193 |
27. | Mehedinţi | 186 |
28. | Mureş | 736 |
29. | Neamţ | 963 |
30. | Olt | 232 |
31. | Prahova | 396 |
32. | Satu Mare | 76 |
33. | Sălaj | 118 |
34. | Sibiu | 652 |
35. | Suceava | 4.010 |
36. | Teleorman | 159 |
37. | Timiş | 520 |
38. | Tulcea | 180 |
39. | Vaslui | 184 |
40. | Vâlcea | 52 |
41. | Vrancea | 1.042 |
42. | Mun. Bucureşti | 3.141 |
43. | – | 34 |
TOTAL | 26.970 |