Prelungirea stării de alertă, motiv de scandal în Parlament

După întâlnirea cu membrii Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), primul-ministru Ludovic Orban a declarat, în cursul zilei de marţi, că Guvernul va propune Parlamentului prelungirea stării de alertă pentru încă o lună pe întreg teritoriul României, măsură adoptată deja în unanimitate de CNSU. Tot marţi a avut loc şi şedinţa de Guvern în care a fost adoptată măsura de prelungire a stării de alertă, care va fi prezentată miercuri Parlamentului şi supusă votului. Ca de obicei, au ieşit multe scântei şi de această dată, cu liderii Partidului Social Democrat în prim-plan.

0
sursa foto: digi24.ro

Noua perioadă de stare de alertă, în cazul în care va fi votată de Parlament, va începe pe 17 iunie. Premierul Ludovic Orban susţine că prelungirea stării de alertă este un nou pas către normalitate, către relaxarea totală a măsurilor de restricţie socială, mai ales că a fost luată o serie de măsuri pentru deblocarea mai multor tipuri de activităţi. Astfel, potrivit afirmaţiilor primului-ministru, se va relua activitatea în centrele comerciale, cu excepţia cinematografelor, a restaurantelor şi a sălilor de jocuri, se vor redeschide grădiniţele şi afterschool-urile pe perioada verii etc. De asemenea, va fi permisă reluarea slujbelor în interiorul bisericilor, dar cu limitarea numărului de participanţi.  

Mario-Ovidiu Oprea, senator PNL: „Starea de alertă nu trebuie privită ca fiind îndreptată împotriva cuiva sau ca o limitare a drepturilor oamenilor”

Principalul motiv invocat de liberali pentru continuarea stării de alertă, susţinuţi inclusiv de preşedintele Klaus Iohannis, este grija pentru sănătatea populaţiei şi prevenirea creşterii din nou a numărului de persoane infectate cu Noul Coronavirus. Cu toate că foarte multe voci cer fie reducerea la jumătate a perioadei pe care să fie prelungită starea de alertă, fie renunţarea definitivă la aceasta, principalul motiv invocat fiind necesitatea deblocării economiei, politicienii liberali şi membrii Guvernului consideră ca fiind încă necesare o serie de măsuri de precauţie. „Starea de alertă nu trebuie privită ca fiind îndreptată împotriva cuiva sau ca o limitare a drepturilor oamenilor. Ea include doar măsuri de precauţie, absolut necesare pentru fiecare dintre noi. Ca să dau un exemplu, eu pot să fiu infectat, dar asimptomatic şi să transmit mai departe virusul. Starea de alertă este necesară pentru că în ultima perioadă, din motive pe care cei din domeniul sănătăţii le ştiu, cifrele au crescut din nou. Virusul se răspândeşte în continuare cu proporţia cu care se răspândea în pragul ascendent al crizei sanitare. Nu putem considera că epidemia a trecut sau că nu mai există. Nu se pune problema de stare de urgenţă, dar de stare de alertă este nevoie. Mai este nevoie de o perioadă de timp pentru a continua protejarea populaţiei şi asta nu se poate decât respectând anumite măsuri. Nu putem renunţa la purtarea măştii, la distanţarea fizică la locurile de muncă sau spaţiile închise, în marile magazine. Plus de asta, este o măsură pe care o continuă şi alte ţări. Nu cred că ne dorim doar noi să păstrăm nişte restricţii doar de dragul de a le păstra”, a precizat senatorul PNL Mario-Ovidiu Oprea. Cât despre reproşurile de natură economică, senatorul doljean este de părere că economia nu este pusă în pericol prin readoptarea stării de alertă. „Eu nu văd că economia a avut extraordinar de mult de suferit în timpul pandemiei. Nu ştiu în alte ţări, dar în România unităţile economice nu au fost închise. Nu a cerut Guvernul, de exemplu, uzinei Ford să se închidă. Faptul că au fost blocate importurile din China sau că Germania a blocat graniţele inclusiv pentru mărfuri a determinat pauza de producţie. E adevărat că economia nu a funcţionat la parametrii de dinainte de criză, dar, dacă păstrăm măsurile impuse prin starea de alertă pentru distanţarea la locurile de muncă şi cu un program special, unităţile economice pot funcţiona foarte bine. Starea de alertă nu obstrucţionează economia. Între sănătatea românilor şi cifrele de afaceri, cred că trebuie să luăm în calcul prima variantă”, a completat senatorul PNL.

PSD şi PRO România fac opoziţie

Prin vocea senatorului de Dolj Lavinia Craioveanu, Partidul Social Democrat amendează noua propunere a Guvernului în ceea ce priveşte prelungirea stării de alertă. Dacă măsurile care privesc protejarea sănătăţii cetăţenilor nu sunt atacabile, „dedesubturile” unei noi perioade de stare de alertă sunt invocate tot mai des şi descrise în termeni deloc onorabili. „Decizia care s-a luat la nivelul partidului este aceea de a susţine orice măsură care protejează sănătatea populaţiei şi de a înlătura orice măsură sau propunere care vin din partea Guvernului, menite doar să înlesnească sau să încurajeze afacerile dubioase, cum ar fi achiziţiile cu încredinţare directă, fără licitaţie, angajările fără concurs şi altele asemenea. Dar, măsurile care sunt recomandate de specialişti şi care au ca menire protejarea stării de sănătate a populaţiei vor fi susţinute şi votate. Părerea mea personală este că, la momentul acesta, starea de alertă este doar pe hârtie. Vedem ce este în supermarketuri, ce se întâmplă în sălile de jocuri de noroc. Vom amenda hotărârea de Guvern, în sensul în care se vor păstra acele recomandări pentru protejarea populaţiei şi vor fi eliminate acele măsuri care nu au de a face cu acest aspect, ci doar cu jefuirea bugetului statului”, a declarat senatorul PSD Lavinia Craioveanu.
La fel de tranşantă a fost şi colega sa de partid, deputata Alina Tănăsescu, care spune că social-democraţii vor vota „o tranziţie către normalitate, nu aberaţiile Guvernului“. „Cu siguranţă nu vom vota ceea ce propune Guvernul Orban. Suntem de acord că nu putem renunţa, în acest moment, la orice fel de restricţie, dar considerăm că trebuie să facem paşi către reintrarea în normalitate. În niciun caz nu vom mai permite achiziţii publice fără licitaţie şi angajări fără concurs pentru rudele şi activul de partid al PNL. Dorim strict păstrarea acelor măsuri necesare pentru protejarea sănătăţii populaţiei, de aceea vrem redeschiderea spitalelor pentru bolnavii cronici, care au de suferit în aceste luni“, a declarat Alina Tănăsescu.

O poziţie cu totul radicală este cea adoptată de parlamentarii de la PRO România. Pe baza aceloraşi considerente pentru care nu au votat nici pentru starea de urgenţă, politicienii de la PRO România nu vor vota nici prelungirea cu încă o lună a stării de alertă. „După cum ştiţi, noi, cei de la PRO România, nu am votat nici starea de urgenţă şi nici prima măsură de instituire a stării de alertă. Aşa vom proceda şi de această dată şi nu vom vota pentru încă o lună de stare de alertă. Consider că fiecare dintre noi se putea proteja şi fără reglementările acestea, putea purta măşti sau să păstrăm distanţa. Mult mai importantă, în momentul de faţă, când pandemia nu mai are aceeaşi forţă, este repornirea economiei”, a explicat preşedintele PRO România Dolj, deputatul Florinel Stancu.

În atare condiţii, votul de miercuri devine unul foarte interesant. Majoritatea parlamentară este deţinută încă de PSD, care, prin preşedintele interimar Marcel Ciolacu, a declarat că „nu va fi susţinută nicio prostie a PNL”. Însă, ceea ce se întrezăreşte deocamdată este costatarea că, în stilul caracteristic al politicii româneşti, adversarii politici se arată reciproc cu degetul, chiar şi atunci când ar trebui, poate, să fie mai uniţi. Criza sanitară declanşată de acest virus a făcut multe victime şi probabil că încă va mai face, dar o foarte gravă consecinţă este şi prăbuşirea economiei, care va genera un adevărat efect de avalanşă, cu repercusiuni asupra calităţii nivelului de trai din România. 

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ