De-a lungul zbuciumatei noastre istorii, cu precădere până la mijlocul secolului trecut, Biserica Ortodoxă Română a jucat un rol vital pentru existenţa românismului în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Cărţile de istorie sunt pline de exemple edificatoare în ceea ce priveşte implicarea socială şi politică a bisericii acelor vremuri în crearea conştiinţei de sine a poporului român. Mână în mână cu clasa politică a vremii, boierii şi dregătorii români, Biserica Ortodoxă Română s-a constituit într-un element vital creării statelor româneşti, în principal a Ţării Româneşti şi Moldovei, iar mai apoi a fost poate cel mai important liant al celor două Uniri care au dat naştere României Mari.
Transformarea ortodoxiei româneşti într-o „curvă“ a comunismului
Din păcate pentru noi, ca popor, odată cu impunerea comunismului, a început şi pervertirea ortodoxismului românesc, la început cu paşi mici, pentru ca mai apoi fenomenul să devină unul accelerat din toate punctele de vedere. Înalţii ierarhi, altădată modele de moralitate, s-au lăsat seduşi de elita comunistă şi au transformat Biserica într-un accesoriu cenuşiu al statului comunist. În schimb, la nivel înalt, ortodoxia românească era adânc infiltrată de Securitate, practic condusă de călugări colaboraţionişti care, ani la rând, primiseră diverse avantaje din partea conducerii centrale a partidului comunist şi organelor de Securitate.
Evenimentele din iarna anului 1989 găsesc ortodoxia românească prăbuşită din punct de vedere moral sub povara coabitării cu statul comunist. Într-o proporţie covârşitoare, înalta ierarhie bisericească din România era derutată ca urmare a compromisurilor mizerabile făcute cu statul comunist. Deşi era un moment propice pentru a se realiza un amplu proces de reabilitare morală, din laşitate şi, de ce nu, poate chiar şi din comoditate, întreaga suflare ortodoxă română a preferat să menţină sau chiar să promoveze în posturi- cheie ale BOR personaje compromise moral şi dirijate din umbră de forţe oculte prin fluturarea trecutului lor scandalos.
BOR s-a transformat în singurul stat dovedit paralel
Înscăunarea actualului patriarh al BOR, ÎPS Daniel, a adus o umbră de speranţă în sufletul preoţimii româneşti, acesta fiind văzut, ca urmare a „prestaţiilor“ sale din fruntea Mitropoliei Moldovei, ca un reformator care va reda credibilitatea clerului ortodox român. Numai că realitatea este mult mai cruntă. În fapt, Biserica Ortodoxă Română şi-a accelerat evoluţia spre un sereleu mizerabil al cărui acţionar este înaltul cler ortodox, iar finanţator principal este poporul român. În paralel cu această demonetizare a activităţii bisericii, declinul moral al instituţiei a continuat în ritm galopant. Din ce în ce mai des, în funcţii importante din BOR şi-au făcut loc persoane compromise din punct de vedere al imaginii publice, ierarhi ale căror competenţe erau reprezentate fie de mărimea bugetului dispus a fi investit pentru a obţine o funcţie, fie de limba cât mai fină aplicată în anumite părţi moi ale superiorilor. Fenomenul pare cu totul scăpat de sub control. Cu o justiţie paralelă complet neconstituţională, cu o armată de preoţi-sclavi gata să propage în societate mesajul ierarhiei, oricare ar fi acesta, cu o clasă politică, de la dreapta la stânga, total aservită, BOR-ul s-a transformat într-un adevărat stat paralel, care nu se mai sfieşte să încalce pe faţă reglementările impuse de statul laic. O dovadă incontestabilă în acest sens o constituie mesajele contradictorii transmise pe toate căile de înalţi ierarhi ai BOR în perioada stării de urgenţă. În timp ce o parte din ierarhi măcar mimau supunerea civică, o altă parte, deloc insignifiantă, certa autorităţile pentru că le interziceau oamenilor să vină la biserică. Doar laşitatea unei clase politice de-a dreptul imberbe a făcut ca înalţi prelaţi să nu fie sancţionaţi dacă nu penal, măcar contravenţional, pentru încălcarea reglementărilor în vigoare şi instigare la nesupunere civică. Punând biserica deasupra statului, îndemnând enoriaşii să ignore pericolul pandemic pentru a primi o sfântă împărtăşanie, ortodoxia românească a atins cel mai de jos prag al nesimţirii civice la care poate ajunge un cult legal constituit în România. Din această cauză, este momentul ca statul romând să-şi redescopere caracterul laic şi să sancţioneze aspru derapajele comportamentale ale acestui cler ruşinos de bogat.