Faţa hâdă a sportului-rege

0

Lunga primăvară coronavirusată a unui fotbal suspendat ca al nostru a scos la iveală şomoioage de urzici. Nu descoperim noi acum răsăritul soarelui sau apusul lui. Nişte pete slinoase pe tricouri după câte un derby pretins a fi fost imaculat, da. Sumedenie de meciuri date peste cap, compromise, trucate. Spovedanii de toată jena şi de tot curajul, până la urmă, „zâmbind” din iarbă, genţi doldora de valută, aranjamente cu arbitri pe intern, dar şi în meciuri interţări sau în cupe europene, invective brici ca între cavaleri ai fluierului pricepuţi la ras outsideri –  toate astea au ţinut de urât presei. Unii dintre cei arătaţi cu degetul, activi încă sau retraşi în bătrâneţile lor, au sărit ca arşi, fentând cum ştiu mai bine semantica ori ameninţând cu justiţia. Tot ei reinstalând numaidecât concordia terestră. Oricât ne-ar displăcea Cornel Dinu, ca fani ai altor echipe decât Dinamo, nu i se poate contesta cartea de vizită, mai nou, cartea de raft. Cum nici gura bogată. „Vorbeşte vinul din el!” i-au replicat sforarii de odinioară, flancaţi de alte specimene rasate. „In vino veritas” este un dicton latin de peste două mii de ani, potrivit căruia „în vin se află adevărul”, când insului i se dezleagă limba şi începe să dea „din casă”, vrute şi nevrute, ceea ce ţine de evidenţă. Au plusat şi cu umor şi cu tristeţe alţi actoraşi distribuiţi în comedii bufe, luându-l pe „nu” în braţe – cine (nu) îi crede, bine. Păstraţi-vă cumpătul, în vârful piramidei celui mai popular şi mai corupt dintre sporturi s-au devoalat trocuri grosiere privind organizarea unor campionate mondiale. Ce mai miră în postcomunism un blat de cooperativă, un titlu de campioană cumpărat sau vândut de unii şi de alţii undeva în România?! Suporterul, dispus să afle numai ce-i convine, o ştie pe-a lui, una şi bună: să se bucure de performanţa echipei pe care, măcar declarativ, o iubeşte mai mult decât ca pe mamă. Şi tocmai ailaltă, dinaintea celei dintâi, s-a fript în pat cu duşmanul. Şi-a negociat nurii în meciuri cu miză, câte or fi fost, golgheterul ei iubit a ratat în faţa porţii, fiindcă trebuia să rateze, şi a jubilat ca un clovn la autogolul fundaşului advers. Pozând după amar de vreme în lup moralist, influencer, antrenor de înaltă competenţă morală. Spirite machiavelice, dintre cele care au jonglat cu destinele multor echipe din fotbalul autohton, şi-au scris ori îşi scriu, selectiv, memoriile. Cu mici excepţii confirmând regula, manopere ieftine, ocolind şmechereşte „partea nevăzută a lunii” unde s-au turnat potlogăriile. O minciună spusă de două ori în sport, ca şi în politică, tinde să fie luată ca adevăr, de toată lumea, prin spălarea sinapsei. Cine e fraierul care să se deconspire lichea într-o etapă de boiernaş a vieţii lui?