joi, septembrie 17, 2026

Călimăneşti: Primăria a pregătit un proiect de extindere reţele gaze naturale şi energie electrică

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„În prezent, oraşul Călimăneşti dispune de o reţea de distribuţie gaze naturale în lungime de 42 km şi o reţea de energie electrică în lungime de 49,50 km. Ţinând seama de numeroasele solicitări ale cetăţenilor oraşului Călimăneşti, precum şi de dezvoltarea urbanistică a localităţii, Primăria a întocmit Proiectul «Extindere reţele gaze naturale şi energie electrică în oraşul Călimăneşti», o investiţie estimată la 6.172.667,80 lei inclusiv TVA”,  a anunţat Primăria Călimăneşti, judeţul Vâlcea.
„Implementarea acestui proiect va extinde reţeaua de gaze naturale pe o lungime de 8.063 metri şi reţeaua de energie electrică pe o lungime de 5.463 metri. Investiţia de faţă se referă la extinderea reţelelor de gaze naturale şi energie electrică, inclusiv racordarea la conducta de transport gaze naturale, precum şi la reţeaua de energie electrică, în toate localităţile componente ale U.A.T. Oraş Călimăneşti: Jiblea Nouă, Seaca, Jiblea Veche, Călimăneşti, Căciulata şi Păuşa.
Proiectul prevede extinderea reţelei de gaze naturale pe străzile: Cloşca, Preot Dumitru Sandu, Şerban Cantacuzino, Livezilor, Neagoe Basarab, Tudor Vladimirescu, Florilor, Teilor, Magnoliei, Brazilor, Pinilor, Merilor, Pieţei, Platanilor, Ostrovului, Margaretelor, Drumul Vechi, Barajului (Crinilor-Pod Coisca), Constantin Brâncoveanu şi extinderea reţelei de energie electrică pe străzile General Magheru, Drumul Merilor, Păcii, Florilor, Drumul Vechi, Brazilor”, precizează reprezentanţii primăriei.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Sorin Grindeanu, dezamăgit de propunerea de premier a președintelui Nicușor Dan. „Este greu de înțeles“

„Am luat act cu surprindere și dezamăgire de propunerea președintelui Nicușor Dan în ceea ce privește funcția de prim-ministru...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI