Comunicat de presă
Renovarea clădirilor – o sursă de redresare economică

0

Criza economică generată de pandemia COVID 19 va fi depășită cu atât mai repede cu cât măsurile luate vor fi mai inteligente și mai curajoase. Creșterea eficienței energetice prin investiții în renovarea clădirilor este o astfel de măsură. În Oltenia unde investițiile de acest gen sunt puține, industria rentabilității energetice ar aduce numeroase beneficii: locuri de muncă (inclusiv pentru oltenii veniți din diaspora), relansarea IMM-urilor din regiune, o nouă calitate a locuirii, clădiri publice mai sănătoase și mai puțin costisitoare din perspectiva utilităților.
Să nu uităm că alinierea la Planul Tranziţiei Verzi prin astfel de programe de eficiență energetică ar însemna accesarea unor fluxuri financiare importante atât de necesare regiunii noastre, mai cu seamă acum. Inclusiv bani pentru pentru formarea și conversia profesională a celor care urmează să muncească în acest domeniu.
Autoritățile publice din Oltenia ar trebui să fie primele interesate să demareze programe pe scară largă privind creșterea eficienței energetice prin investiții în reabilitarea școlilor, spitalelor, unităților sociale sau ale sediilor administrației  locale.
Costurile atât de ridicate cu utilitățile ar fi  reduse cu cca 45 % iar confortul pentru profesori (dar și pentru elevi), funcționari, cadre medicale (dar si pentru pacienţi) ar deveni unul adecvat standardelor moderne. Banii, astfel economisiți, ar putea fi alocați, între altele, pentru dotarea  cu aparatură nouă  a spitalelor, achiziționarea de  tablete pentru toți elevii și profesorii, digitalizarea administrațiilor locale etc.
Așezarea corectă a mizei pe astfel de programe investiționale ne va  da șanse reale la dezvoltare și la depăşirea efectelor unei crize care se va prelungi dacă nu vom face lucrurile într-un alt  ritm ca  până acum.Este vital pentru economia noastră să nu ratăm oportunități cu care, foarte probabil, ne vom întâlni din ce în ce mai puțin.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ