Doljul, judeţul cu doi prefecţi: unul la muncă, altul în concediu de odihnă!

0

Într-o ţară în care nu de puţine ori lucrurile stau cu totul altfel decât ar fi normal, judeţul Dolj nu putea fi o excepţie. Cu stupoare am aflat, în aceste zile, pe surse, că, în prezent, Doljul ar avea doi prefecţi, nu unul aşa cum ar fi normal. Pe de o parte este Nicuşor Roşca, prefect titular, că să îi spunem aşa, cel care se ocupă de destinele judeţului nostru zi de zi în aceste vremuri de criză. Pe de altă parte, prefectul demis, Dan Narcis Purcărescu, cel care a fost scos pe uşa din dos a prefecturii de Cabinetul Orban din motive întemeiate, probabil, dar nicodată expuse public, încă ar fi plătit de către Prefectura Dolj pentru că, abil, a intrat în concediu de odihnă cu puţin înainte ca demiterea sa să fie aprobată în şedinţa de Guvern. Curat murdar, coane Purcărescule… Legal, până la urmă, însă profund imoral dacă se are în vedere prestaţia sa în cea mai înaltă funcţie la nivelul judeţului Dolj. Dar, aşa cu menţionam la începutul articolului, într-o ţară aflată în derivă administrativă de peste douăzeci de ani, cu o legislaţie stufoasă, dar prost gândită din foarte multe puncte de vedere, o astfel de situaţie bizară nu constituie cine ştie ce surpriză administrativă! Este normalitatea într-o societate bolnavă în fază terminală de ipocrizie politico-administrativa.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ