Senatorul PNL Mario Ovidiu Oprea: „Craiovenii nu sunt cobaii PSD!“

0

„Având în vedere recentul scandal apărut în spațiul public privind utilizarea de către Primăria Craiova, prin operatorul Salubritate Craiova, a unui dezinfectant destinat grajdurilor sau cotețelor (după evacuarea animalelor) pentru igienizarea scărilor de bloc în timp ce oamenii se aflau în incinte, PNL Craiova asumă următorul punct de vedere:
Solicităm public anchete disciplinare ierarhice în toate instituțiile implicate în acest scandal, pentru a se explica modul în care a putut să se producă o astfel de eroare umană, la limita unei catastrofe. Trebuie stabiliți urgent vinovații și propuse măsuri clare, inclusiv măsuri de raspundere legalădaca acestea se impun.
Recunoscând personajele implicate, ținând contde afinitățile politice asumate publicde către acestea, constatăm că fac parte din aceeași familie politică (PSD); așadar, considerăm că avem de-a face cu o “reglare de conturi” între grupuri de interese potrivnice din interiorul PSD, aceste neînțelegeri fiind de natură să punăîn pericol viețile craiovenilor.
Condamnăm atitudinea pasivă a primarului Mihail Genoiu care, prin această tăcere suspectă, ne arată fie că este vinovat, fie încearcă să paseze răspunderea în spatele altor actori implicați, uitând că este în totalitate responsabil de activitatea regiilor subordonate, mai ales a celor care acționează pe bază de comandăși decont ca prestatori de servicii pentru Primăria Craiova.
Ne aflăm în vremuri cu o încărcătură emoțională deosebităîn care orice gest nesăbuit poate duce la producerea unei catastrofe! Dacă aceastăîntreagă presiune este gestionată de oameni incompetenți și slabi, se poate ajunge foarte repede la o situație tragică.
Nu vă jucați cu viețile craiovenilor, pentru că veți răspunde penal!“, se arată într-un comunicat semnat de senatorul Mario Ovidiu Oprea, președintele PNL Craiova.