Facilități fiscale pentru contribuabili, în contextul dificultăţilor economice provocate de pandemia de coronavirus

Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) a publicat azi primele facilități fiscale acordate plătitorilor de impozit pe profit. În primă fază, sunt vizați contribuabilii care datorează impozitul pe trimestrul I al anului în curs sau cei care doresc să afectueze plata impozitului în avans. Facilitățile reprezintă o reducere a impozitului cu 5% pentru contribuabilii mari și 10% pentru ceilalți contribuabili.

0

De decizia A.N.A.F. beneficiază mai multe categorii de contribuabili plătitori de impozit pe profit, după cum reglementează lega nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, și legea nr. 170/2016. În funcție de venituri, impozitul va fi redus cu 5% sau 10%, iar pe perioada stării de urgență și în următoarele 30 de zile după încetarea acesteia, nu se vor percepe percepe plata TVA de către organele vamale pentru importurile de medicamente, echipamente de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID-19. Textul integral al comunicatului este următorul: „Contribuabilii plătitori de impozit pe profit care plătesc impozitul datorat pentru trimestrul I 2020, respectiv pentru plata anticipată aferentă aceluiași trimestru, până la termenul scadent de 25 aprilie 2020, inclusiv, beneficiază de o bonificație calculată asupra impozitului datorat, astfel:
a) 5% pentru contribuabilii mari;
b) 10% pentru ceilalți contribuabili.

Bonificațiile se aplică în mod corespunzător și pentru:
– contribuabilii care intră sub incidența prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. Acești contribuabili beneficiază de bonificații dacă plătesc impozitul datorat pentru trimestrul/plata anticipată trimestrială până la termenul scadent cuprins în perioada 25 aprilie-25 iunie 2020;
– contribuabilii care intră sub incidența Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activități, pentru impozitul pe profit aferent trimestrului I al anului 2020, determinat pentru activitățile desfășurate, altele decât cele corespunzătoare codurilor CAEN prevăzute de lege.

Pentru plata impozitului pe veniturile microîntreprinderilor aferent trimestrului I al anului 2020, până la data de 25 aprilie 2020 inclusiv, contribuabilii beneficiază de o bonificație de 10% calculată asupra impozitului datorat pentru trimestrul respectiv.

Contribuabilii determină impozitul pe profit/impozitul pe veniturile microîntreprinderilor de plată prin scăderea din impozitul datorat a bonificației. 

Totodată, Guvernul a aprobat că nu se face plata efectivă a TVA la organele vamale de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, care importă, în perioada pentru care s-a instituit starea de urgență conform Decretului nr. 195/2020, și în următoarele 30 de zile calendaristice de la data încetării stării de urgență, medicamente, echipamente de protecție, alte dispozitive sau echipamente medicale și materiale sanitare care pot fi utilizate în prevenirea, limitarea, tratarea și combaterea COVID-19, prevăzute în anexa la OUG 33/2020. Organele vamale nu solicită plata TVA pentru importurile acestor produse.

Taxa aferentă acestor importuri realizate în cursul perioadei fiscale se evidențiază de către importatori în decontul de taxă, atât ca taxă colectată, cât și ca taxă deductibilă, în limitele și în condițiile stabilite la art. 297-301 din Codul fiscal.

Precizăm că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33  din 26 martie 2020 privind unele măsuri fiscale și modificarea unor acte normative  a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 260 din 30 martie 2020.

Reamintim contribuabililor că obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanță prin intermediul Spatiului Privat Virtual (pentru depunerea declarațiilor și obținerea de informații), iar plata poate fi efectuată prin internet banking sau ghiseul.ro.

Informații generale în domeniul fiscal și IT se pot obține prin apelarea Call-center-ului, la numărul de telefon 031.403.91.60. De asemenea, contribuabilii care nu sunt  înrolați în Spațiul Privat Virtual pot utiliza Formularul de contact de pe site-ul Agenției pentru a obține informații generale în domeniul fiscal și IT”.

Așadar, asistăm la o primă măsură de relaxare fiscală adoptată de Guvern, care încearcă să sprijine unitățile economice destul de solicitate în această perioadă și vizate de o posibilă criză financiară.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ