APIA Dolj: Sprijin de 2,85 milioane de lei pentru crescătorii de porci din judeţ

0

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) aduce la cunoștința opiniei publice că miercuri, 1 aprilie 2020, efectuează plățile aferente Măsurii M215 – „Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăți în favoarea bunăstării porcinelor“, pentru cererile depuse în anul 2019.
Suma totală autorizată la plată este 8.136.856,76 euro, respectiv 37.946.231,46 lei pentru un număr de 33 de beneficiari care au accesat această formă de plată compensatorie, în conformitate cu prevederile legislaţiei europene şi naţionale în vigoare.
La nivelul județului Dolj a fost autorizată la plată suma totală de 2.847.606 lei pentru doi beneficiari. Alocarea în lei este calculată la cursul de schimb de 4,6635lei/euro stabilit de Banca Centrală Europenă în data de 1 ianuarie 2019. Acordarea plăţilor compensatorii aferente Măsurii M215 – „Plăţi privind bunăstarea animalelor – pachet a) Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor“ se realizează în conformitate cu Fişa Măsurii M215 din Programul Național de Dezvoltare Rurală – PNDR 2014 – 2020.