Dolj: Amenzi de 370.000 de lei pentru încălcarea interdicţiilor legate de circulaţia persoanelor

0

În cursul zilei de miercuri, 25 martie, în prima zi de la instituirea măsurilor de carantină totală, forţele de ordine au acţionat integrat, în echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari pentru impunerea normelor legale, instituite pe perioada stării de urgenţă. Astfel, autorităţile au verificat modul de respectare a măsurii de izolare în cazul a peste 2.800 de persoane și 311 societăți comerciale au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite.

De asemenea, având în vedere faptul că, prevederile Ordonanţei Militare nr. 3/2020, forţele de ordine au desfăşurat activităţi pentru punerea în aplicare a restrictiilor privind circulaţia persoanelor. Pentru abaterile constatate, cu privire la interdicţiile instituite în legătură cu circulaţia persoanelor, poliţiştii şi jandarmii doljeni au aplicat peste 190 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 370.000 de lei.
Totodată, poliţiştii de la economic au continuat verificările care vizează descurajarea şi prevenirea apariţiei unor practici comerciale ilicite, care să afecteze interesele cetăţenilor. Astfel, poliţiştii au identificat un agent economic care deţinea 500 de măşti de protecţie, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege pentru comercializarea acestora. Societatea comercială a fost sancţionată contravenţional cu amendă în cuantum de 20.000 de lei, iar cele 500 de măşti de protecţie au fost confiscate.

În ceea ce priveşte situaţia situația epidemiologică a județului Dolj, în acest moment 3.696 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 334 de persoane se află în carantină, 60 persoane au ieșit din carantină, iar alte 769 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu. Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ