Potrivit
preşedintelui Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, cea mai mare sumă,
respectiv un milion de lei, a fost alocată pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă
Slatina, în timp ce pentru Spitalul de Psihiatrie Cronici Shitu Greci a fost
alocată suma de 60.000 lei iar pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi
Protecţia Copilului (DGASPC) Olt suma de 50.000 lei.
Marius Oprescu a precizat că, datorită acestor alocări de fonduri, cele două
spitale îşi vor putea achiziţiona mai rapid materiale şi echipamente necesare
prevenirii răspândirii infecţiei cu coronavirus. Tot materiale de protecţie,
pentru salariaţi şi beneficiari, va achiziţiona şi DGASPC Olt, instituţia care
va cumpăra şi biocide.
Preşedintele CJ Olt a subliniat că a fost aprobată şi modificarea listei de
investiţii a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, astfel încât să poată fi
achiziţionate patru aparate de ventilaţie folosite în timpul transportului
pacienţilor şi patru aparate de ventilaţie fixe.
Olt: 1,1 milioane de lei din fondul de rezervă pentru achiziţia de materiale şi echipamente de protecţie împotriva coronavirusului
Consilierii judeţeni au aprobat miercuri - 18 martie, în şedinţă extraordinară, alocarea a peste 1,1 milioane de lei, din fondul de rezervă bugetară, pentru spitale şi DGASPC Olt astfel încât aceste instituţii să poată achiziţiona într-un timp cât mai scurt materiale şi echipamente de protecţie împotriva coronavirusului.