Dolj: Bărbat din Filiaşi, care a călătorit în Franţa, a fost testat pozitiv cu coronavirus

Un bărbat din Filiaşi, în vârstă de 67 de ani, care a călătorit recent în Franţa, a fost transportat la Spitalul de Boli lnfecțioase „Victor Babeș“ Craiova după ce a fost testat pozitiv cu coronavirus. Din nefericire, bărbatul era internat la spitalul din localitate de mai multe zile, astfel că acum întreg personalul Compartimentului de Primiri Urgenţe, mai exact 23 de cadre medicale şi asistente, va trebui să rămână izolat la domiciliu pentru următoarele două săptămâni, activitatea unităţii sanitare fiind suspendată.

0

„Un pacient ajuns la Compartimentului de Primiri Urgenţe al Spitalului Filieşenilor, în vârstă de 67 ani, a fost transferat  în cursul serii de miercuri – 18 martie la Spitalul Clinic de Boli lnfecțioase si Pneumoftiziologie „Victor Babeș” Craiova în urma confirmării testului pentru COVID-19. Imediat a fost declanşată ancheta epidemiologică şi s-a stabilit că acesta a stat internat în Compartimentul pentru Primiri Urgenţe, pe circuitul special amenajat pentru aceste situaţii. Au fost prelevate 23 de probe de la cadre medicale şi personal CPU al Spitalului Filieşenilor, urmând ca acestea să stea în izolare la domiciliu pentru 14 zile.
Prin urmare, activitatea Compartimentului pentru Primiri Urgenţe va fi suspendată în această perioadă, iar în cursul serii a fost efectuată dezinfecţia întregului spaţiu în care funcţionează acest  compartiment“, se arată într-un comunicat de presă.  

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ