Leul dă semne de revigorare

0

Perioada analizată a fost una calmă pentru leu, care s-a apreciat faţă de euro, evoluţie în ton cu cea a altor monede din regiune.
Cursul euro a scăzut luni la 4,7716 lei, minim al ultimei luni, de la 4,7769 lei, la începutul perioadei.
Prognozele pentru leu rămân însă unele proaste. Sondajul realizat în rândul analiştilor grupaţi în CFA România indică o valoare medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni de 4,8256 lei/euro, respectiv de 4,8663 lei/euro pentru cel de 12 luni.
Îmbucurător este faptul că indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut luna trecută, faţă de octombrie, cu 2,5 puncte până la nivelul de 56,9 puncte, mai sus cu 12,6 puncte faţă de noiembrie 2018.
Veştile mai bune sunt însoţite, de obicei, de cele rele. Conform Eurostat, rata anuală a inflaţiei a accelerat în noiembrie la 3,8%, cea mai mare valoare din UE, pe fondul producţiei agricole slabe şi al deprecierii leului.
Media dolarului american a crescut de la 4,2831 la 4,3036 lei.
Moneda elveţiană s-a apreciat de la 1,094 – 1,097 la 1,086 – 1,089 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 4,3607 la 4,3883 lei, cea mai ridicată valoare din 27 ianuarie 2015, la câteva zile după ce Banca Naţională a Elveţiei a decis să renunţe la plafonul de 1,20 franci/euro.
Temerile investitorilor legate de faptul că Regatul Unit ar putea părăsi UE fără semnarea unui acord comercial au determinat deprecierea lirei sterline faţă de euro şi dolar, astfel că media ei a coborât la sfârşitul perioadei de la 5,6025 la 5,5874 lei, după ce la începutul ei a fost atins maximul ultimilor doi ani şi jumătate de 5,7295 lei.
Uncia de aur a crescut pe pieţele specializate la 1.481 – 1.485 dolari, îndepărtându-se de suportul de la 1.450 dolari. Aceasta a făcut ca preţul gramului de aur să urce luni de la 203,9749 la 205,4350 lei.
BNR a continuat să nu mai atragă depozite de la băncile comerciale prin operaţiuni de tip repo. Această măsură nu s-a reflectat într-o scădere a indicilor ROBOR, având în vedere că ultima prognoză de inflaţie a băncii centrale pentru finalul lui 2019 este de 3,8%, în timp ce ţinta oficială a BNR este de 2,5% plus/minus un punct procentual.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut vineri la 3,22%, maxim al ultimelor şase luni, dar a scăzut luni la 3,21%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 3,27%, valoare care nu a mai fost atinsă de la jumătatea lui iulie, iar cel la 12 luni s-a oprit la la 3,32%.
Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,1162 la 1,1066 dolari, iar la sfârşitul perioadei, ea fluctua între 1,1073 şi 1,1085 dolari
Întărirea dolarului s-a datorat datelor pozitive venite din SUA, unde s-a confirmat faptul că economia a crescut în al treilea trimestru cu 2,1%, iar încrederea consumatorilor din SUA s-a îmbunătăţit.
Bitcoin a început perioada pe platformele specializate la 7.100 – 7.150 dolari. La jumătatea ei a fost atins un minim de 6.500 dolari, pentru ca luni să urce la 7.500 – 7.600 dolari.
Analiza cuprinde perioada 17 – 21 decembrie