The Future is Accessible / Viitorul este accesibil
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi, omagiată la Muzeul Olteniei

Muzeul Olteniei a început un proces de accesibilizare a spaţiilor expoziţionale pentru tineri cu deficienţe prin dotarea secţiilor muzeului cu tehnologii asistive! Astfel, Biroul de marketing şi relaţii publice a dezvoltat şi implementat proiectul „Pot să văd lumea muzeului aşa cum nu am văzut-o niciodată, în culori“, care a presupus dotarea secţiilor muzeului cu tehnologii asistive pentru tineri cu deficienţe grave de vedere!

0

„Am înţeles noi, specialiştii din muzeu, că este un privilegiu faptul că tinerii cu deficienţe grave de vedere ne primesc din când în când în lumea lor, poate fără lumină şi culoare, însă cu braţele inimii deschise, iar noi putem să-i sprijinim cu bunăvoinţă şi acceptare atunci când îşi doresc să viziteze muzeul. Chiar dacă este vorba despre o vizită la muzeu, tehnologiile asistive au un rol esenţial în integrarea persoanelor cu dizabilităţi, oferind celor implicaţi suportul informaţional vizual pentru ca ei să înveţe în fiecare zi cum sunt, aşa cum fiecare dintre noi învăţăm în fiecare zi cum suntem şi cum sunt ceilalţi.
Ce e în spate se vede atunci când un copil, cu deficienţe grave de vedere, încântat de ceea ce poate zări şi percepe, îşi prelungeşte vizita în sala expoziţională întrebând detalii despre obiectele expuse. A durat ceva până am reuşit, dar am vorbit în culori!
Copiii vor să înveţe şi vor să fie ajutaţi să înveţe, sunt plini de vervă şi veseli, căci cuvintele lor, uneori abia şoptite, vorbesc despre vieţi normale/obişnuite, trăite ca vieţi mari pentru că eforturile şi greutăţile lor depăşesc cu mult copilăria lor.
Copiii cu deficienţe grave de vedere din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj sunt uluitori în firescul lor, zici că se joacă în culori şi lumini, au un echilibru firesc ce vine din convingerea copilărească că pot, dacă sunt îndrumaţi, tot, oricând, oriunde.
A fost o primă vizită la Muzeul Olteniei – Secţia de istorie-arheologie, dar îi mai aşteptăm că ne sunt foarte dragi!“, se arată într-un comunicat de presă.