Când în poezie Mihai devine Miguel

0

Tânăr, frumos şi liber de ţara care nu-i poate fi decât Patrie, Miguel Gane e categoric. România nu îi putea da niciodată ceea ce i-a dat Spania şi reia, sentenţios: „Niciodată”! La naştere, în 1993, a fost botezat Mihai, locul naşterii fiind comuna dâmboviţeană Lereşti. În 2002, părinţii săi, cu tot cu fecior, au plecat din România pentru a se stabili la Madrid. Prietenul poet Rafael îl dăscăleşte în limba lui Cervantes, iar Mihai devine Miguel, Gane fiind intraductibil. Află de la acest Rafael că în poezie e mai bine să taci decât să te prefaci. De unde să ştie Mihai că acasă, în România, un alt Mihai, acum mai bine de un secol, în 1883, se adresa criticilor săi: „E uşor a scrie versuri/ Când nimic nu ai a spune…” Miguel Gane debutează cu versuri-manifest pe blog, este preluat de reţele, apoi de Penguin Random House Grupo Editorial, iar aceasta îi tipăreşte primul volum intitulat „Con tal de verte volar” („Atâta timp cât te văd zburând”) într-un tiraj incredibil, 60.000 de exemplare. Autorul devine repede cunoscut nu doar în Peninsula iberică, ci şi în mai toate ţările hispanice din America Latină. Scriitura este simplă, directă, de atitudine, de registru rap, circumscrisă, surprinzător – cu atât mai salutar – unei culturi care l-a dat pe Juan Ramon Jimenez, premiat Nobel în 1956, ca să ne rezumăm la atât. Iată cum se descrie: „Miguel este empatie, luptă, perseverenţă. Şi mai ales, Miguel este om”, trăitor deci. „Deşi există nu vreau cât un munte,/ şi un nu pot zboară din ce în ce,/ prin vânt,/ în ciuda tuturor acestor lucruri,/ 1718 kilometri nu mi-au fost, niciodată,/ atât de aproape”, aşa îşi încheie poezia „1718”. Poezia sau „hitul”, precum „Arde”, în 2017: „Nu, taci, nu eşti mai frumos. Eşti frumos când lupţi, când lupţi pentru ai tăi, când nu taci şi cuvintele tale muşcă, când deschizi gura totul arde în jurul tău”. Vine şi al doilea volum: „Ahora que ya bailas” („Acum că dansezi”) şi al treilea: „Cuando seas mayor” („Când vei fi mare”). Evident, Miguel Gane gândeşte şi scrie în spaniolă, una din limbile de circulaţie de pe mapamond, în detrimentul, dacă mai contează, al limbii materne, căreia îi scapă subtilităţile şi nuanţele. Până acolo încât citează printre preferinţe „Frunzele ierbii” de Walt Witman. Pentru a se face deductibil şi de către compatrioţi, Miguel Gane trebuie resetat în limba acestora. Când se avântă în interviuri şi confesiuni, aproximează. Asemenea purtătorilor săi „de cuvinte” de pe reţelele de socializare, în genul textelor de mai sus înşiruite prozaic. De ce România nu i-a dat şi nu-i putea da niciodată ceea ce i-a dat şi îi dă ţara de adopţie, mai aflăm din nişte „palabras” emise extrem de critic: „Cercurile literare din România sunt atât de elitişti (sic!), încât un tânăr de 25 de ani li s-ar părea un ignorant”. Oare?…