Un articol de magnitudine

0

Un adevărat cutremur care zgâlţâie a patra putere în stat, deşi struţii de la parter şi-au vârât capul unde trebuie, a apărut pe 20 noiembrie în Evenimentul Zilei. Titlul articolului (şi cine dintre confraţi sau cititori nu ştie ce va să zică un titlu-dinamită?) spune totul: „Momentul când jurnalistul plăteşte pactul cu diavolul” şi este semnat, spre lauda sa, de Mirel Curea. Iată, în linii mari, ce l-a intrigat, spre a vă face o idee: „Concluzia mea, după evenimentele electorale de ieri? Una singură, de spus în gura mare: tare bine este, ca jurnalist, să nu ai treabă cu nimeni, să nu fi pus niciodată stiloul invers pe hârtie (…). Să nu ai combinaţii cu niciun seviciu din ţară sau din străinătate, cu niciun Soros, să nu ai treabă decât în interesele şi bunăstarea amărâţilor de cetăţeni din ţara ta şi, în general, să nu vrei nimic altceva, decât poţi tu (…). Vine o zi când jurnalistul trebuie să achite nota (…), să iasă pe faţă, la vedere, să-şi pună mâna în cap, aşa cum se spune în popor. Nu mă credeţi ? Uitaţi-vă la înregistrările celor două întâlniri cu presa ale celor doi candidaţi, dacă nu le-aţi văzut aseară, şi veţi vedea de la distanţă cine, ce, cum şi al cui”. Wow! În ton cu Mirel Curea, Ion Cristoiu îi defineşte pe cei specializaţi în grade Richter (vorbeam de cutremur), etalate în Aula BCU, „seminţe prăjite pentru ronţăitul lui Klaus Iohannis”. Nota bene, Mirel Curea ia la refec ambele „evenimente electorale”. Ce se mai poate adăuga? E greu să te culci sămânţă prăjită şi să te scoli tulpină suplă de floarea-soarelui. Despre cenzura comunistă s-au consumat cantităţi industriale de cerneală, cei ce nu au acceptat să semneze pactul cu diavolul au zbughit-o afară, riscându-şi viaţa şi opera. Nu mai puţin cei ce au rămas, în bătaia vântului. Şi acum, mamă Presă, ce facem? „Te violăm, fă. Ţi-o tragem. Le-o tragem şi proştilor care se uită la noi şi nu înţeleg nimic, la morfolit politică, pe bani grei, ne pricepem, suntem vechi”. Dialectica opţiunilor şi convingerilor politice (de-ar fi numai atât) croşetând la comanda serviciilor când pe faţă, când pe dos, este împovărătoare. Cu argumente şi convingeri irefutabile te poţi lua la trântă cu orice instanţă de sus, avem exemple în istorie. Să te războieşti cu tine însuţi, ca intelect, pentru că nu îţi place un lider politic, dar e obligatoriu să-i bei apă din gură, e câh. Iar dacă tot îţi place, pupă-l pre dânsul şi pe canini. A face respiraţie buş-a-buş nu femeii – să nu fim bădărani – , ci candidatei Viorica Dăncilă, intrată la vâltoare pe cont propriu, dar şi cu sprijin fratern din partea opoziţiei (ca la noi la nimeni!), este iarăşi un chilipir insalubru. Din nefericire, balta strămoşească în care ne ştim şi în care au putrezit şi rădăcini şi idealuri înalte, n-a dus niciodată lipsă de năvoade.