„Am semnat la Londra, la sediul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), alături de președintele Consiliului Județean Dolj, domnul Ion Prioteasa, și de directoarea Companiei de Apă Oltenia, doamna Adriana Câmpeanu, Documentul de Modificare și Reafirmare a Contractului de Asistență pentru Proiect din data de 10 septembrie 2013. Documentul a fost semnat din partea BERD de directoarea programului Infrastructure Europe, doamna Susan Goeransson, și vizează implementarea proiectului «Extinderea și modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj». Valoarea întregului proiect depășește suma de 445 de milioane de euro, fiind finanțat de Uniunea Europeană“, a anunţat, într-o postare pe pagina de facebook, primarul Craiovei.
La rândul său, preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, a precizat că, prin acest proiect, se va rezolva problema alimentării cu apă și a canalizării pentru 22 de localități din județ. „Acest document este esențial pentru implementarea unuia dintre cele mai importante demersuri pe care le vom derula în perioada următorilor ani: proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Dolj, cu o valoare estimată la aproximativ 445 de milioane de euro. Este o inițiativă îndrăzneață, prin intermediul căreia vom realiza cel de-al doilea fir de aducțiune a apei de la Isvarna și, de asemenea, vom rezolva problema alimentării cu apă și a canalizării pentru 22 de localități din județul nostru. Nu este o acțiune facilă, întrucât, pentru a o pune în operă, este necesară exproprierea unei suprafețe totale de aproape 220 de hectare, aflate pe raza a 16 unități administrativ-teritoriale, însă îmi exprim convingerea că, alături de Primăria Municipiului Craiova, alături de Compania de Apă Oltenia, dar și cu susținerea parlamentarilor doljeni, a doamnei deputat Lia Olguța Vasilescu, vom duce la bun sfârșit acest demers“, a afirmat, la rândul, Ion Prioteasa.
Infrastructura de apă a judeţului Dolj, o investiţie de 445 de milioane de euro
Reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, respectiv primarul Craiovei, Mihail Genoiu, şi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, au semnat marţi, la Londra, la sediul Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Documentul de Modificare și Reafirmare a Contractului de Asistență pentru proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din Dolj, o investiţie cu o valoare estimată la aproximativ 445 de milioane de euro, finanțată de Uniunea Europeană.