Nisipurile de la Dăbuleni ar putea produce curmale chinezeşti

După cartoful dulce, cercetătorii Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Cultura Plantelor pe Nisipuri (SCDCPN) Dăbuleni par să fi găsit un nou „candidat“ capabil să rodească în solul nisipos din zona de sud a judeţului Dolj. Este vorba despre curmalul chinezesc, unul dintre cele peste 20 de soiuri de fructe exotice aclimatizat care, la sfârşitul lunii septembrie, a început să se coacă. Extrem de bogate în vitamina C, curmalele chinezeşti ar putea fi pe viitor o soluţie pentru valorificarea solurilor nisipoase din România care se întind pe o suprafaţă de peste 300.000 ha.

0

„Curmalul chinezesc poate fi o soluţie pentru valorificarea solurilor nisipoase? Este întrebarea pe care şi-o pun cercetătorii de la SCDCPN Dăbuleni. Având cerinţe reduse faţă de fertilitatea solului, suportând bine atât temperaturile ridicate din timpul verii, dar şi temperaturi de -30° C, curmalul chinezesc a fost luat în studiu de specialiştii Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare de la Dăbuleni. În primăvara acestui an s-a înfiinţat la Dăbuleni o colecţie de curmal chinezesc formată din cinci soiuri, urmând ca această colecţie să se îmbogăţească pe viitor şi cu altele. Faptul că acum, la sfârşit de septembrie, fructele de curmal chinezesc s-au colorat în maroniu, semn că încep să se coacă, ne dă speranţe şi încredere. Răspunsul îl aşteptăm cu toţii cât mai repede“, au scris, pe pagina de facebook a instituţiei, cercetătorii staţiunii.

3.000 de hectare de nisip, spaţiu de „joacă“ pentru cercetători

„Pe nisipuri avem cercetări în domeniul pomiculturii, viticulturii, legumiculturii, plantelor medicinale, culturilor de câmp şi în ceea ce priveşte ameliorarea solurilor nisipoase. Între perdelele de protecţie, perdelele cu plante înierbate, avem înfiinţate diferite culturi de viţă-de-vie, de pomi fructiferi, legume, unde urmărim diferite tehnologii specifice pentru această zonă, pentru că nisipurile sunt total diferite de restul solurilor şi trebuie să stabilim tehnologiile recomandate.
Pe de altă parte, avem şi ameliorarea, adică o parte dintre colegi lucrează la ameliorarea speciilor de pe nisipuri pentru a crea soiuri adaptate acestor condiţii de climă şi sol. La cultura de arahide avem trei soiuri, la cultura de pepeni avem trei soiuri, la cultura de fasoliţă avem 3-4 soiuri, avem soiuri de fasole de grădină, de mazăre, de ardei gras, ardei lung, praz, ridichi etc., avem cartoful dulce pe care l-am aclimatizat, la care am stabilit tehnologia de producere a răsadului, tehnologia de cultură în câmp şi tehnologia de păstrare a acestuia care e total diferită de tehnologia cartofului obişnuit“, a declarat directorul staţiunii, Aurelia Diaconu, citat de Agerpres.
Printre soiurile ameliorate în ultimii ani de către cercetătorii Staţiunii din Dăbuleni se numără cartoful dulce, arahidele, kiwi, banana nordului, măslinul, kaki, lonicera, aronia.

O cultură cu potenţial

Fiind o plantă care nu prea are dăunători în țara noastră, curmalul chinezesc nu necesită tratamente fito-sanitare, nu necesită multă apă și se descurcă și în condiții vitrege. în condiții optime, un hectar de curmal chinezesc poate atinge o producție anuală de 20-30 de tone de fructe, iar de la un singur arbore se poate spera la o recoltă de 30-40 de kilograme de curmale în formă proaspătă. Din curmale se pot obţine siropuri, marmelade, dulciuri, făină sau cidru.