Trei zile de proteste în Râmnicu Vâlcea

În perioada 25-27 septembrie, sindicatele „SODISTUL” al Ciech Soda România, „2015 CET” din CET Govora şi cele din Federaţia „SALROCA” din SNS SA-SEM vor desfăşura ample proteste în municipiul Râmnicu Vâlcea.

0

Manifestaţiile sindicale survin din cauza închiderii Uzinelor Sodice Govora, urmare a negocierilor eşuate privind preţul aburului industrial furnizat de către CET şi a posibilelor efecte aspra altor companii de pe platforma chimică. Protestatarii cer păstrarea locurilor de muncă şi intervenţia autorităţilor statului în negocieri, dat fiind faptul că unicul furnizor de abur industrial, CET Govora, acum în insolvenţă, aparţine Consiliului Judeţean Vâlcea.

Traseul pentru marş

Primăria Râmnicu Vâlcea a anunţat că, potrivit cererii aprobate, aceste marşuri şi mitinguri se vor desfăşura în intervalul orar 14.00-17.00, pe traseul Calea lui Traian (după intersecţia cu Intrarea Sudului spre nord) – bulevardul Tudor Vladimirescu (trotuar) – strada General Praporgescu – sediu Consiliul Judeţean Vâlcea (strada General Praporgescu nr.1). De asemenea, municipalitatea a anunţat schimbările şi restricţiile de trafic decise, precum şi condiţiile pe care trebuie să le respecte participanţii la aceste mitinguri:

AVIZ FAVORABIL
„pentru desfăşurarea unor manifestaţii de protest sub formă de marş şi miting: în perioada 25-27 septembrie 2019, sub formă de marş şi miting, în intervalul orar 14.00-17.00, în municipiul Râmnicu Vâlcea, organizate de Sindicatul «SODISTUL» din Ciech Soda România, Sindicatul «2015 CET» din CET Govora şi sindicatele din Federaţia «SALROCA» din SNS SA-SEM Rm. Vâlcea, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) traseul pentru marş este următorul: Calea lui Traian (după intersecţia cu Intrarea Sudului spre nord) – bulevardul Tudor Vladimirescu (trotuar) – strada General Praporgescu – sediu Consiliul Judeţean Vâlcea (strada General Praporgescu nr.1);
b) locul de adunare şi punctul de plecare al participanţilor: Calea lui Traian (punct de reper – după intersecţia cu Intrarea Sudului spre nord); în zona de plecare participanţii la adunarea publică nu vor afecta spaţiul verde şi vor utiliza doar prima bandă de circulaţie din direcţia sud-nord pe Calea lui Traian;
c) pe traseul precizat la lit.a) participanţii la marş se vor deplasa în grup compact doar pe prima bandă de circulaţie a următoarelor artere: Calea lui Traian şi strada General Praporgescu până la sediul Consiliului Judeţean Vâlcea; pe bulevardul Tudor Vladimirescu participanţii la marş vor utiliza trotuarul aferent bulevardului din faţa sediului Instituţiei Prefectului-Judeţul Vâlcea;
d) pentru defluirea participanţilor se vor utiliza trotuarele aferente următoarelor artere de circulaţie: strada General Praporgescu, bulevardul Tudor Vladimirescu, Scuarul Mircea cel Bătrân şi Calea lui Traian, inclusiv trecerile de pietoni existente în zonă, defluirea se va face în mod continuu şi paşnic, fără a stânjeni circulaţia auto şi pietonală din zonă;
e) se instituie restricţie temporară de circulaţie pe Calea lui Traian şi bulevardul Tudor Vladimirescu pe perioada deplasării participanţilor la marş; pe strada General Praporgescu se instituie restricţie temporară de circulaţie pe segmentul cuprins între intersecţia cu strada Căpitan Mărăşanu şi intersecţia cu bulevardul Tudor Vladimirescu; pentru autoturismele din dotarea Consiliului Judeţean Vâlcea şi autoturismele personale ale salariaţilor din această instituţie, precum şi pentru ceilalţi participanţi la trafic, se schimbă temporar sensul de circulaţie din strada Căpitan Mărăşanu pentru a permite ieşirea spre Calea lui Traian;
f) organizatorul are obligaţia să informeze participanţii la adunarea publică despre măsurile de defluire, cu respectarea regulilor de circulaţie şi folosirea trotuarelor şi a trecerilor de pietoni existente;
g) organizatorul este obligat să ia măsuri pentru interzicerea participării la adunarea publică a persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice sau care se află sub influenţa acestora;
h) organizatorul este obligat să ia măsuri pentru îndepărtarea participanţilor care, prin modul de manifestare, tulbură ordinea şi liniştea publică, iar când aceştia nu se supun, să îi semnaleze organelor de poliţie;
i) organizatorul este obligat să interzică participarea la adunarea publică a persoanelor care au asupra lor arme de orice fel, materiale explozive sau incendiare, substanţe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, dispozitive pentru şocuri electrice ori alte obiecte ce pot fi folosite pentru acţiuni violente sau de tulburare a desfăşurării normale a acestora;
j) persoanele împuternicite din partea organizatorului să asigure măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării adunării publice, astfel încât aceasta să se desfăşoare în condiţii paşnice, civilizate şi să nu degenereze în acte de violenţă vor purta însemn distinctiv – banderole albe pe braţul stâng; persoanele sunt stabilite de organizator împreună cu reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vâlcea.
Organizatorul îşi asumă întreaga responsabilitate pentru modul de desfăşurare a adunării publice şi pentru respectarea dispoziţiilor Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată”, potrivit avizului Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ