Indiscreții de Vâlcea

0

Frâncu redivivus!
După ce, din poziţia de proprietar al TV Vâlcea 1 plus anexele, a contribuit la îngroparea presei locale cu preţuri mici şi cu introducerea în contractele de publicitate a termenului ruşinos de „protecţie mediatică” faţă de politicieni, Emilian Frâncu lansează o carte despre statutul media. Adică ăla pe care crede că nu îl are. Presa are statut, însă, dacă al domnului Frâncu este mai bun, ok! Dar cum îl va scoate din stadiul de lectură cu tiraj incert şi îl va face lege? Faptul că ar fi putut pune umărul la asta în cele două mandate de parlamentar nici nu mai importă la ora actuală. Era o remarcă aşa, în treacăt.

Marele absent…

Vinerea trecută, cea mai aprigă businessmenă din Vâlcea, Maria Tudor, şi-a organizat festivitatea de acordare a titlului de cetăţean de onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea, în propriul ambient gastronomic de la Hotel Ramada. Se aude că marele absent al evenimentului a fost… Ion Tudor, soţul doamnei. Să-şi fi permis îndrăzneala de a nu-i conveni ceva?

La APAVIL s-a întâmplat ceva

Se aude că angajaţi ai Apavil au strâns semnături pentru candidatura lui Iohannis la preşedinţie, ajutându-l astfel pe fostul lor director, Cristian Jianu, să îşi depăşească norma la PNL Râmnicu Vâlcea. Căci din cele 16.000 de semnături adunate, numai Jianu şi o colaboratoare a sa ar fi dus circa 2.300.

Uşa zăvorâtă la USR

În spaţiul public s-a vânturat ştirea că finanţistul de mare angajament Virgil Pîrvulescu ar candida la Primăria Râmnicu Vâlcea din partea USR. Nasol, uşa e zăvorâtă! Într-un comunicat remis mediei, USR a dezminţit informaţia, iar liderul judeţean Andrei Gheorghiu a precizat: ” Ca el au mai încercat şi alţii să se infiltreze şi să culeagă rezultatele muncii noastre, fără să înţelegă că noi chiar nu cedăm şi nu am intrat în politică să ne lăsăm influenţaţi sau cumpăraţi în vreun fel”. După un interimat la conducerea Direcţiei Finanţelor Publice Vâlcea, Pîrvulescu a fost promovat de PSD în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), pentru ca, după câteva luni, să fie demis. Cu o seară înainte, Dragnea îl criticase, iar madam Dăncilă s-a pus rapid în mişcare cu demiterea. Ei bine, chiar şi aşa disident cum pare, lupii tineri de la USR nu îl vor pe Pîrvulescu. Care, deocamdată, nu scoate o vorbă despre asta. Aşteptăm…