Cupele europene încă au răbdare cu noi

0

Turul 1 preliminar al cupelor europene nu a ridicat obstacole în calea echipelor româneşti. S-a strâmbat puţin pe ici, pe colo, dar până la urmă a revenit la fizionomia nefardată a unor calificări de bun augur. CFR Cluj, campioana ţării, merge mai departe, în turul doi al UEFA Champions League, după un jenant 0-1 cu FC Astana, în deplasare, şi 3-1, cu emoţii, pe „Dr. Constantin Rădulescu”. Cazahii au deschis scorul după numai 200 de secunde de la primul fluier al „centralului” Alexander Harkam (Austria), dar ardelenii au egalat repede şi au servit oaspeţilor un triple sec, prin Omrani, care i-a dat peste cap. De reţinut că în minutul 75, spre uluiala spectatorilor şi a telespectatorilor, trupa lui Roman Hrihorciuk avea 1-2 şi era calificată în turul următor al UCL. Acum, feroviarilor le-a ieşit în cale Maccabi Tel Aviv, campioana Israelului, manşa întâi desfăşurându-se la Cluj-Napoca, amănunt deloc insignifiant în ecuaţia calificării. FCSB a dispus cu dubla victorie 2-0 şi 2-1 de FC Milsami Orhei şi va întâlni pe Alashkert Ararat, locul 4 în campionatul Armeniei. Greu de presupus că Alashkert, antrenată de Abraham Khashmanyan, poate emite pretenţii în faţa vicecampioanei noastre. Anul trecut, armenii au cedat, umilitor, cu 0-2 şi 0-5, în faţa CFR-ului Cluj. CSU Craiova s-a calificat prin copia la scenă deschisă a lui 3-2, conducând cu 2-0 şi văzându-se egalată de Ramazanov şi Duventru, după care Pigliacelli a scos o minge pe care scria 2-3. Oricum, chiar şi cu aceste poticneli, nimeni nu a încetat să creadă în calificarea „alb-albaştrilor” lui Corneliu Papură, cărora le caută nod budapestanii lui Honved. Antrenaţi de italianul Giuseppe Sannino, David N’Gog & Co au încheiat campionatul pe locul 4 şi au o valoare a lotului de 7,6 milioane euro. Returul se va disputa pe „Ion Oblemenco”, dar elevii lui Corneliu Papură sunt capabili să-şi asigure calificarea încă din manşa tur. De parcă nu i-ar fi de ajuns temperaturile finalului de Cuptor, intră în focuri şi Viitorul, cea care a câştigat Cupa României. Echipa lui Gică Hagi a luat un start nebun în campionat, zdrobind-o pe Dinamo cu 5-0. La o primă impresie, KAA Gent, înlocuitoarea oficială a lui Antwerp, va fi o nucă tare pentru Viitorul. Există, din nefericire, şi un precedent: un 5-0 administrat de belgieni în 2016, în turul II preliminar al UEL, când Hagi amenda scorul mult prea dur, dar aprecia că a urmărit un meci frumos. Scorul alb de la Ovidiu a consfinţit eliminarea echipei sale fără gol marcat. Cupele europene încă au răbdare cu noi, implicit cu proastele obiceiuri ale unor titani ai grobianismului de a-i persifla pe adversarii din campionat. Când ţi-e lumea mai dragă, atunci se rupe căruţa-n drum. Osiile performanţei nu se ung din mers cu expectoraţii de mahala.