PNL Vâlcea a dizolvat conducerile a 15 organizații locale

Biroul Politic Județean (BPJ) al PNL Vâlcea a decis, joi, dizolvarea conducerilor a 15 organizații locale, ca urmare a rezultatelor de la alegerile europarlamentare.

0

Printre organizațiile cărora li s-a aplicat această măsură este se află și PNL Râmnicu Vâlcea. Cristian Buican, președintele PNLVâlcea a declarat că decizia BPJ a vizat birourile organizațiilor care, la alegerile europarlamentare au obținut sub 25%. „Au fost dizolvate birourile de conducere a 15 organizații pentru că, noi, care am devenit principalul partid din România după rezultatele de la europarlamentare, nu ne mai putem permite să mai avem organizații care să obțină sub 25 %. Este o măsură decisă la nivel național, iar noi o punem în aplicare”, potrivit lui Cristian Buican.
Fostul președinte al PNL Râmnicu Vâlcea. Bogdan Argeșanu Popescu, nu a putut fi contactat pentru o opinie față de hotărârea BPJ.