Ziua Universală a Iei, marcată şi la CJ Vâlcea

„Într-o atmosferă încărcată de emoţie, luni, 24 iunie, ora 10.00, din foaierul Sălii de spectacole a Consiliului Judeţean Vâlcea, decorat cu superbe costume populare şi ii, preşedintele Constantin Rădulescu a dat startul evenimentului dedicat Zilei Universale a Iei”, transmite Consiliul Judeţean Vâlcea prin intermediul unui comunicat.

0

„Ca şi în anii trecuţi, evenimentul s-a bucurat de o largă participare. Conducerii Consiliului Judeţean Vâlcea şi funcţionarilor din aparatul propriu li s-au alăturat consilieri judeţeni, reprezentanţi ai instituţiilor publice de cultură şi nu numai, reprezentanţi ai presei locale, care au îmbrăcat, cu toţii, cămaşa portului popular tradiţional românesc.
Evenimentul a debutat cu Imnul Naţional al României, interpretat de elevii Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, dirijor preot prof. dr. Dumitru Siluan Scurtu, după care preşedintele Constantin Rădulescu a ţinut o alocuţiune la finalul căreia i-a îndemnat pe cei prezenţi să participe la parada portului popular, paradă de la care dumnealui, fiind în doliu (la o zi după înmormântarea tatălui decedat prematur), a lipsit în acest an.
Punctul final al evenimentului a fost, în acest an, Teatrul ”Anton Pann”, unde participanţii la paradă au fost întâmpinaţi de Orchestra de muzică populară „Rapsodia Vâlceană”, a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vâlcea şi de interpreţii acesteia, care au susţinut un spectacol folcloric antrenant. Atmosfera a fost una de sărbătoare, care s-a încheiat în stilul românesc tradiţional cu o horă în care s-au prins majoritatea celor prezenţi”, se arată în comunicatul citat.