Vâlcea: Centrul oncologic, estimat să fie gata în doi ani, s-a semnat primul contract

Centrul oncologic din Râmnicu Vâlcea, care va fi construit în curtea Maternităţii, urmează să fie dat în folosinţă peste aproximativ doi ani, a anunţat Consiliul Judeţean Vâlcea. Marţi, 18 iunie, Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea, a semnat cu SC IODIMED SRL din Bucureşti, câştigătorul licitaţiei publice, contractul de concesiune a terenului pe care urmează să fie ridicate construcţiile destinate serviciilor medicale, precum şi utilarea acestora. Practic, se concesionează un teren unei firme private care se angajează să facă investiţia, serviciile urmând să fie decontate de Casa de Asigurări de Sănătate prin Programul Naţional de Oncologie. Investiţia este estimată la opt milioane de euro.

0

În viitorul centru vor fi asigurate atât radioterapia, cât şi alte servicii specifice
„Construirea acestui centru de radiodiagnostic şi radioterapie în municipiul Râmnicu Vâlcea le dă speranţă mai mare la viaţă vâlcenilor care suferă de această boală cumplită şi care, în prezent, au la dispoziţie pentru diagnostic şi tratament doar Laboratorul de medicină nucleară şi Secţia oncologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, care are o capacitate de 50 de paturi.
În viitorul centru de radioterapie vor fi asigurate atât radioterapia bolnavilor cu afecţiuni oncologice tratate în regim de spitalizare de zi, serviciile ce constau în diagnostic şi monitorizare evoluţie boală (atât în spital, cât şi în ambulatoriu), cât şi tratament medicamentos (citostatice, imunomodulatori, hormoni, factori de creştere etc.)” se arată într-un comunicat remis mediei.
Durata concesiunii terenului, în suprafaţă de 1.472 mp, este de 25 de ani şi poate fi prelungită pentru o perioadă egală cu cel mult jumătate din durata iniţială. Cuantumul redevenţei lunare este echivalentul a 950 euro, calculat la cursul de schimb comunicat de BCR la data efectuării plăţii, a precizat CJ Vâlcea.

Rădulescu: „Vor fi diagnosticaţi şi trataţi, la timp, toţi bolnavii, fără ca medicii să fie nevoiţi să stabilească liste de priorităţi”
„Realizarea acestei investiţii, cu o valoare estimată de aproape opt milioane de euro, este pentru noi un mare pas în asigurarea unor servicii medicale de calitate pentru cei peste 5.000 de vâlceni diagnosticaţi cu această afecţiune şi care acum sunt îngrijiţi, pe rând, cu programare, în cele 50 de paturi ale Secţiei de specialitate din cadrul SJU Vâlcea.
Sunt foarte mulţumit că acest proiect al nostru prinde contur şi că, în circa doi ani de zile, vom avea la Râmnicu Vâlcea un Centru de radiodiagnostic şi radioterapie ultramodern, în care să poată fi diagnosticaţi şi trataţi, la timp, toţi bolnavii, fără ca medicii să fie nevoiţi să stabilească liste de priorităţi.
(…) Crearea, la Râmnicu Vâlcea, a unui Centru de radiodiagnostic şi radioterapie ultramodern oferă, pe lângă servicii medicale de diagnosticare, monitorizare evoluţie boală şi tratament, de nivel european, servicii care vor putea fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate prin Programul Naţional de Oncologie, şi alte avantaje, cel mai important, în opinia mea, fiind crearea de noi locuri de muncă, atât cu caracter temporar (pe parcursul celor 18 luni de investiţie), cât şi cu caracter permanent, pe durata existenţei unităţii medicale în care se estimează a lucra 60 de medici, fizicieni, asistenţi medicali, infirmiere, personal administrativ şi de curăţenie”, a subliniat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.