Vâlcea – ora 12:00: 16,06% prezență la vot pentru Parlamentul European, și 12.38% pentru Referendum

Până astăzi, 26 mai, la ora 12.00, din cei 330.000 de vâlceni înscriși pe listele electorale, 16,06% au votat pentru Parlamentul European și 12.38% pentru Referendum.

0

Astfel, în județul Vâlcea, prezența la vot pentru PE depășise media pe țară (15,61%), iar în ce privește Referendumul, se afla sub media pe țară, care era de 12,42%.
Pe teritoriul judeţului Vâlcea sunt amenajate 430 secţii de votare. Direcția de Evidenţă a Persoanelor a anunțat că și astăzi își va prelungi programul pentru eliberarea documentelor de identitate expirate, pierdute, furate sau deteriorate.
18.937.258 de români înscriși pe listele electorale sunt chemați la urne pentru a-i alege pe cei 32 de reprezentanţi în Parlamentul European. De asemenea, votanții pot răspunde la cele două întrebări din cadrul referendumului iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis: ” Sunteţi de acord cu interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie?” şi „Sunteţi de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare şi cu extinderea dreptului de a ataca ordonanţele direct la Curtea Constituţională?”.
Secțiile de votare sunt deschise în intervalul orar 7.00 – 21.00. La alegerile europarlamentare, din 2014, prezenţa la vot în judeţul Vâlcea a fost de 25 %.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ