Programul Europa Digitală
„Preşedinţia României la Consiliul UE a reuşit să promoveze, printre altele, Programul Europa Digitală, noi reguli ce asigură emisii reduse de dioxid de carbon de la camioane, noi drepturi sociale pentru lucrători, acces la mai multe informaţii din partea băncilor pentru consumatori şi o securitate crescută a cărţilor de identitate.
În ceea ce priveşte Programul Europa digitală, am obţinut, într-un singur trialog, un acord politic parţial provizoriu cu Parlamentul European. Avem convingerea că acest program va aduce beneficii substanţiale tuturor cetăţenilor şi companiilor noastre, prin stimularea investiţiilor în domenii cruciale pentru competitivitate şi inovare, cum ar fi inteligenţa artificială, computerele cu performanţe ridicate şi securitatea informatică”, a declarat Vasile Cocoș.

Acord privind introducerea mai rapidă a cabinelor aerodinamice pe piaţa transporturilor
„Pentru un mediu mai puţin poluat, România a avansat pe agenda europeană dosarul privind promovarea vehiculelor curate. Am obţinut cu Parlamentul European stimularea pieţei şi încurajarea autorităţilor publice să utilizeze vehicule cu emisii reduse de dioxid de carbon. În plus, Preşedinţia României şi Parlamentul European au ajuns la un acord politic privind introducerea mai rapidă a cabinelor aerodinamice pe piaţa transporturilor. Aceste cabine vor economisi combustibil, vor îmbunătăţi vizibilitatea, siguranţa şi confortul şoferilor şi vor spori siguranţa pentru ceilalţi participanţi la trafic”, a precizat parlamentarul social- democrat

Dosare-cheie în domeniul social
„Din punct de vedere social, România a făcut paşi concreţi şi în ceea ce priveşte protejarea drepturilor lucrătorilor, finalizând dosare-cheie în domeniul social, reglementări care răspund provocărilor actuale de la nivelul Uniunii Europene, printre care:
– Directiva care va asigura o mai mare previzibilitate şi claritate în ceea ce privește condiţiile de muncă, norme de care vor beneficia milioane de lucrători europeni;
– Directiva privind echilibrul dintre viaţa profesională şi cea privată pentru părinţi şi îngrijitori, cu o contribuţie majoră în promovarea egalităţii de gen sau normele privind reducerea expunerii la factorii cancerigeni la locul de muncă.
Preşedinţia română a făcut, de asemenea, un pas important pentru o mai bună funcţionare a pieţei muncii la nivel european, ajungându-se la un consens cu Parlamentul European pe regulamentul de instituire a Autorităţii Europene a Muncii, care va sprijini punerea în aplicare a legislaţiei Uniunii şi va oferi informaţii angajaţilor şi angajatorilor cu privire la mobilitatea forţei de muncă.
Voi continua să prezint lunar românilor declaraţii politice în care să evidenţiez realizările obţinute de România la Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene”, a mai spus deputatul Cocoș.