Parlamentarul social-democrat Florinel Stancu, membru al Comisiei pentru industrii şi servicii a Camerei Deputaţilor, a susţinut o declaraţie politică în care a vorbit despre mandatul Preşedinţiei României la Uniunea Europeană.

„Actuala coaliţie de guvernare a gestionat aproape perfect mandatul Preşedinţiei României la Uniunea Europeană. În primele două luni au fost organizate peste 650 de evenimente şi reuniuni, atât în ţară, cât şi la Bruxelles. Preşedinţia română a negociat şi a închis 67 de dosare cu impact major la nivelul Uniunii, ceea ce înseamnă că Guvernul nostru a obţinut, în doar două luni, consensul pe un număr mai mare de dosare europene decât au obţinut alte guverne în 6 luni cât au deţinut preşedinţia rotativă. Cele mai importante succese preşedinţia română le-a înregistrat în domeniile legate de creştere economică, piaţa muncii şi protecţia consumatorilor. Un acord cu privire la un proiect de directivă de modificare a patru directive existente ale UE care protejează interesele consumatorilor a fost aprobat la sfârşitul săptămânii trecute. De asemenea, au fost convenite noi reguli privitoare la aşa-numitele alimente cu dublu standard de calitate, produse de aceeaşi marcă, comercializate cu ingrediente diferite pe pieţe diferite. Putem spune că este o victorie pentru guvernele central şi est-europene obţinută sub coordonarea României. Prin acţiuni concrete, apreciate de partenerii europeni, ne-am dezarmat adversarii politici care ne-au ponegrit şi ne-au acuzat că nu vom fi în stare să gestionăm un mandat european atât de complicat şi de solicitant. Dimpotrivă, pe lângă acţiunile ferme destinate să aducă beneficii tuturor cetăţenilor europeni, noi am propus şi cea mai bună listă de candidaţi pentru alegerile europarlamentare. Lideri puternici, inteligenţi şi patrioţi. Oameni hotărâţi să se bată pentru România astfel încât românii să nu mai aibă sentimentul că nu sunt recunoscuţi drept europeni cu drepturi depline”, a precizat Florinel Stancu, deputat PSD de Dolj.