Eco Sud deschide porţile Depozitului Ecologic pentru gunoiul din Dolj

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, totodată preşedinte al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) ECODOLJ, anunţă că operatorul desemnat, Iridex Group, va începe miercuri - 20 martie să colecteze şi să transporte deşeurile la Depozitul Ecologic Mofleni, fiind emis în acest sens ordinul de începere a activităţii.

0

„Aşa cum se cunoaşte, gestionarea deşeurilor în Dolj a depăşit dimensiunile unei probleme de nivel judeţean şi, de la declararea situaţiei de urgenţă, în luna ianuarie, şi până în prezent, s-a aflat pe agenda autorităţilor de pe plan central, făcând obiectul unei întregi serii de discuţii în ultima perioadă. Chiar la începutul săptămânii trecute, la sediul Ministerului Mediului s-a desfăşurat, în prezenţa doamnei viceprim-ministru Graţiela Gavrilescu, o şedinţă extinsă, la care au participat toţi factorii implicaţi în eforturile de identificare a unei soluţii, cadru în care a şi fost avansată solicitarea privind amenajarea unui al doilea depozit pentru deşeuri. Mai mult, doamna viceprim-ministru s-a aflat şi ieri la Craiova, însoţită de reprezentanţi din conducerea ministerului, dar şi ai Gărzii Naţionale de Mediu, pentru a monitoriza modul în care evoluează situaţia.
În tot acest context, administratorul Depozitului Ecologic Mofleni, firma Eco Sud, ne-a transmis o adresă prin care ne înştiinţează că a decis «să permită accesul în Depozitul Ecologic Mofleni pentru colectorul de deşeuri Iridex Grup Salubrizare, care va transporta deşeurile de la toate unităţile administrativ-teritoriale membre ale ADI ECODOLJ».
În consecinţă, noi i-am convocat pe reprezentanţii operatorului desemnat la nivel judeţean, cărora le-am înmânat astăzi ordinul de începere a activităţii. Astfel, de miercuri, autospecialele gestionate de Iridex se vor deplasa în localităţi pentru a prelua deşeurile şi a le duce la depozitul de la Mofleni. Desigur că, dat fiind intervalul considerabil de timp în care această activitate nu s-a putut desfăşura, va mai fi necesară o perioadă până când se va atinge ritmul optim de colectare, însă este un pas important făcut în această direcţie. Ne exprimăm speranţa că administratorul Depozitului Ecologic Mofleni, Eco Sud S.A., îşi va respecta pe deplin angajamentul şi va manifesta înţelegere, astfel încât să fie asigurate condiţiile unei colaborări de durată“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Ordinul emis marţi vizează în principal începerea următoarelor activităţi ale serviciului de salubrizare în toate localităţile din judeţul Dolj (excepţie făcând oraşul Filiaşi şi, pentru circa doi ani, municipiul Craiova): colectarea separată şi transportul deşeurilor menajere şi a celor reciclabile (hârtie şi carton; plastic şi metal; sticlă), colectarea deşeurilor abandonate pe domeniul public, colectarea la cerere a altor fluxuri de deşeuri (deşeuri voluminoase, deşeuri periculoase, cadavre de animale de pe domeniul public, deşeuri provenite din activităţi de reamenajare şi reabilitare a locuinţelor), precum şi operarea staţiei de transfer şi sortare din comuna Goicea.

CJ Dolj, victimă colaterală în războiul dintre Primăria Craiova şi Eco Sud
Blocajul din jurul Depozitului Ecologic, care a afectat peste o jumătate de an implementarea Masterplanului de deşeuri în judeţul Dolj, a venit pe fondul unor neînţelegeri între administratorul gropii de gunoi şi municipalitatea craioveană. Concret, pentru că nu reuşea să obţină un preţ mai mare pentru deşeurile depozitate din partea municipalităţii, firma Eco Sud a blocat accesul maşinilor de gunoi provenit din localităţile din judeţ, încercând astfel să forţeze mâna autorităţilor să accepte solicitările de majorare a preţului. Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, spune că în acest moment sunt analizate mai multe scenarii pentru rezolvarea situaţiei, unul dintre acestea fiind aducerea maşinilor de gunoi însoţite de jandarmi. Tocmai din acest motiv, la începutul acestui an, preşedintele CJ Dolj a declarat că dacă nu se va ajunge la o înţelegere până la vară, autorităţile au la îndemână şi o variantă pe care a numit-o „calea forţei“. „Noi sperăm ca în această primăvară să ajungem la o înţelegere cu firma respectivă, astfel încât să putem avea acces la groapa de gunoi. Altfel, mă gândesc cu groază la sezonul cald, la tomberoanele pline de gunoi, la ce va însemna asta pentru sănătatea populaţiei. Eu sper să nu ajungem acolo. Însă dacă vom ajunge în acel moment, mai avem o soluţie, pe care eu o numesc «calea forţei». Adică un ordin de prefect pentru o stare de urgenţă, emis la cererea Direcţiei de Sănătate Publică, situaţie în care ne vom duce cu jandarmii şi vom depune gunoiul la singura groapă conformă care a fost admisă de către Uniunea Europeană“, spune Ion Prioteasa.

Depozitul Ecologic Regional de Deşeuri Solide Urbane şi Industriale Asimilabile Mofleni a fost inaugurat în anul 2005, ca urmare a contractului de asociere dintre SC Eco Sud SA şi Consiliul Local al Municipiului Craiova, acesta fiind singurul depozit ecologic realizat în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene aflat în judeţul Dolj.
Zona destinată stocării deşeurilor de la Depozitul Ecologic Mofleni se întinde pe o suprafaţă de aproximativ 39 de hectare, care va fi compartimentată în 30 de celule, în acest moment fiind construite 6 celule.