Contractul de finanţare a fost semnat luni, 11 martie, la Primăria Craiova, de primarul Mihail Genoiu şi şefa ADR SV Oltenia, Marilena Bogheanu. „Este o zi de bucurie pentru noi, ca unitate spitalicească. Acesta este un proiect de succes, am colaborat şi noi, am pus umărul atât cât am putut, dar este meritul Primăriei Craiova. În cele două clădiri avem o secţie de pneumoftiziologie copii, iar în cealaltă avem secţii clinice de adulţi şi copii. Noi am realizat, de-a lungul timpului, igienizarea şi întreţinerea acestor instalaţii doar, iar acum prin acest proiect urmează înlocuirea instalaţiilor sanitare şi electrice care, unele dintre ele, sunt de la înfiinţarea unităţii. Lucrările vor fi scoase la licitaţie de către Primăria Craiova. Odată ce vor fi adjudecate, nu vor fi probleme în ceea ce priveşte activitatea spitalului”, a declarat dr. Adina Turcu, directorul Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş”.
Valoarea totală a proiectului este de 3,2 milioane de euro, 98 la sută din această sumă reprezentând cofinanţarea europeană. Cele două clădiri supuse reabilitării termice au suprafeţe desfăşurate de 1.268, respectiv 7.761 metri pătraţi. Potrivit şefei ADR Oltenia, la cele două imobile supuse reabilitării se vor monta panouri solare şi fotovoltaice, se va moderniza sistemul de producere apă caldă, se va trece la înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele cu leduri, precum şi schimbarea instalaţiilor electrice. „La pavilionul C1 s-au făcut deja, în decursul anilor, investiţii pe etaje, iar acum se va face anveloparea termică a exteriorului, reabilitarea planşeului şi a acoperişului, înlocuirea tocăriei şi a instalaţiilor”, a precizat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Genoiu – proiecte de 161 milioane euro depuse de Primăria Craiova
Primarul Craiovei a ţinut să precizeze că valoarea totală a proiectelor generate de municipalitate a depăşit valoarea de 160 milioane euro, edilii craioveni aşteptând investiţii finanţate din fonduri europene consistente, mai ales în domeniul transporturilor, atât în privinţa achiziţiei de vehicule pentru transportul în comun cât şi în reabilitarea infrastructurii. „Valoarea totală a proiectelor depuse de Primăria Craiova este de 161.666.617 euro. Urmează să apară acea achiziţie de tramvaie care este într-un parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, la care s-a prelungit perioada de depunere a ofertelor până la jumătatea lunii mai. Se pare că sunt foarte multe firme interesate. Din valoarea totală, singurul proiect care nu s-a depus este cel legat de Balta Cernele, cu o valoare de aproximativ cinci milioane. Am fost vineri şi am văzut şi eu încă o dată amplasamentul de acolo, este o zonă degradată. Este o investiţie care trebuie făcută”, a spus Genoiu.