De la Dorel Vişan zicere

0

Ajuns cu echipa de filmare în interes de serviciu la Cluj-Napoca, unde nu putea rata o întâlnire „de milioane” cu actorul Dorel Vişan, Cozmin Guşă a ţinut să afle din partea celui intervievat şi părerea despre partidele noastre politice. Cu zâmbetul său care nu îl părăseşte niciodată, dincolo de orice trăiri şi nuanţe, „Senatorul melcilor” a replicat scurt şi cuprinzător: „Ăştia ne-au umplut de purici. Să nu vină alţii care să ne umple de păduchi”. A fost, zic, o exprimare metaforică, la general, cu atenţionare spre viitor, un viitor nu lipsit de pe acum de adieri suprarealiste, altminteri de toată jena. Cum altfel să categoriseşti alegaţiile de un primitivism ce dă fiori ale Oanei-Maria Bogdan, al cărei curriculum vitae pare a desemna un profesionist desăvârşit (arhitect consacrat în Bruxelles, membru al Comisiei de experţi UNESCO al oraşului Bruges), decât ca aparţinând şui altei măşti, altui duh, recte omului politic necopt, ideologului o dată PLUS şi de două ori MINUS? Dacian Cioloş, preşedintele PLUS (Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate), o recomandă pe Oana Maria-Bogdan ca fiind „roata motrice (?! – n.n.) în jurul căreia s-a construit echipa executivă care a dat formă şi substanţă proiectului politic RO+ devenit, mai apoi PLUS”. Veritabil monociclu politic de pe şaua căruia împarte bezele electorale amicul lui Macron. Precizăm că Dacian Cioloş, inginer agronom, a fost comisar european pentru domeniul agriculturii în cadrul Comisiei Europene 2010-2014, apoi, pentru mai bine de un an, prim-ministru al României. S-o ascultăm, dară, pe Oana-Maria Bogdan bătând câmpii cu surPLUS de graţie: „Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunţării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparţină unui om, trib, neam sau corporaţie, vom reuşi să convieţuim armonios pe planeta Pământ”; „Aş desfiinţa agricultura şi nu aş domestici animalele. Cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenţi ai vânătorilor şi culegătorilor, nu am avea proprietăţi şi am trăi în grupuri în loc de cupluri”. A, domnia sa face sex rar, una din obsedantele curiozităţi jurnalistice care au zgândărit-o şi pe Esca. Cele ce aţi auzit mai sus seamănă a compunere de şcoler insomniac, dar nu e. Astfel de texte apar în toată goliciunea în ziare din Uniunea Europeană, ale cărei valori şi repere se doresc urmate fără crâcnire. Iar ministrul Daea, cel cu osârdie luat peste picior, e în stare să-şi dea sufletul pe plantaţie cu turma behăind lângă el. Discipolul cu sutien al lui Dacian Cioloş şi-ar fi dorit să ajungă preşedintele SUA. I-ar fi plăcut să trăiască în anii ’60, când, în România, sub cizmă rusească, înfloreau colhozurile şi sovhozurile. Nu se desfiinţase agricultura, dar nici nu pocniseră între unghii toţi păduchii.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ