Eugen Neață: „Propunerea legislativă de trecere a drumurilor forestiere la consiliile locale a fost votată în comisiile din Camera Deputaților”

„O nouă propunere legislativă pe care am inițiat-o a fost votată pe 26 februarie în Comisiile parlamentare din Camera Deputaților“, a anunțat pe pagina sa de socializare deputatul PSD de Vâlcea, Eugen Neață (foto). Potrivit acestuia, propunerea vizează trecerea drumurile neasfaltate si care deservesc fondurile forestiere, în administrarea autoritãtilor locale. Pânã acum, acestea erau administrate de Romsilva.

0

Parlamentarul social-democrat a subliniat că, alături de colegul său, Ioan Dîrzu, a participat la ședința Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice precum și în Comisia pentru mediu și echilibru ecologic unde, a susținut și votat inițiativa legislativă „Proiect de Lege pentru modificarea art.2 din Legea nr.192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere şi a lucrărilor de corectare a torenţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi adminstrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora“. Eugen Neață a anunțat că în urma dezbaterilor aceasta a fost votată și respectiv a primit aviz favorabil, urmând să intre pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților (cameră decizională).

Transferul se va face la cerere
„În urmă cu ceva timp, alături de colegii mei parlamentari, Ioan Dîrzu, Mihai Weber şi Neculai Iftimie, am depus o iniţiativă legislativă care modifică art. 2 din Legea nr. 190/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere, a căilor ferate forestiere şi a lucrărilor de corectare a toernţilor din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ teritoriale şi în administrarea consiliilor locale ale acestora.
Având în vedere că la nivel naţional sunt multe drumuri forestiere care deservesc 100% fondul forestier naţional proprietate publică şi în acelaşi timp, zonele turistice şi de agrement ale unor unităţi administrativ-teritoriale, prin propunerea legislativă permitem ca aceste drumuri forestiere, cu lucrări de artă şi corectare a torenţilor, să poată trece, la cerere, în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale, în vederea dezvoltării şi modernizării acestora.
Fiecare reușită benefică pentru România și români arată că Partidul Social Democrat merită să guverneze țara noastră!
Prin inițiativele pe care le-am depus și astăzi sunt legi, am reușit să arăt tuturor că nu au greșit atunci când mi-au dat votul și m-au trimis să îi reprezint în Parlamentul României.
Sunt alături de oameni și mă simt împlinit atunci când reușesc să rezolv problemele pe care mi le aduc la cunoștință.
Mulţumesc colegilor pentru susținerea acestei inițiative legislative precum și pentru votul dat în Comisiile parlamentare!”, a subliniat deputatul Neață.