UNPR fură startul de Paști, proclamându-și învierea electorală la Craiova
Oprea, reloaded, la Craiova: Ne vom bate onorabil la europarlamentare!

Reprezentanții UNPR din Oltenia s-au reunit azi la Craiova, în sala Filarmonicii Oltenia, pentru a se întâlni cu liderul național Gabriel Oprea și alți reprezentanți ai conducerii centrale a partidului.

0

Amfitrion a fost președintele UNPR Dolj, ex-chestorul de poliție Gheorghe Bică, care a ținut să reamintească auditoriului de problemele cu care s-a confruntat formațiunea după un mandat și jumătate la guvernare, în momentul în care președintele formațiunii a devenit subiect de dosar penal. „UNPR, al cărui membru fondator sunt, a fost un partid care a avut o creștere fulminantă, frântă din păcate într-un moment în care a avut loc o tentativă de îngenunchiere politică a liderului nostru, domnul ministru Gabriel Oprea. I-au fabricat dosare politice, ce dovadă mai clară decât acel dosar pentru un accident de circulație comis de pe bancheta din spate a mașinii, dar toate aceste tentative au eșuat, dovadă că este acum în rândul nostru, iar UNPR e în plină reconstrucție. Membrii noștri practică naționalismul, dar nu un naționalism extrem, ci un naționalism moderat, dedicat propășirii și creșterii nivelului de trai al poporului român”, a spus Gheorghe Bică.
La rândul său, liderul UNPR a trasat subordonaților din filiale sarcini pentru acești doi ani electorali, la capătul cărora se speră revenirea partidului la cota din 2015. „Suntem un partid creat în 2010, de la zero. Am participat la o guvernare de dreapta, într-o perioadă foarte grea pentru țară, apoi, din 2012, am făcut parte din guvernul Ponta, unul care a avut rezultate bune sau foarte bune. Noi n-am trădat niciodată pe nimeni și ne-am respectat totdeauna cuvântul dat. În noiembrie 2015 aveam 12 la sută în sondaje, iar eu eram între primii trei politicieni din țară, cu 32 la sută. Știți bine ce s-a întâmplat: ni s-au făcut dosare politice mie și altor colegi, m-am retras din toate funcțiile. Acum am revenit la partid. Trebuie să recunoaștem: suntem într-o perioadă de reconstrucție, dar vom participa la alegerile europarlamentare și ne vom bate onorabil. Aici la Dolj cred că deja nu mai e o problemă acest lucru. E una dintre organizațiile importante pentru noi. Văd că mulți colegi s-au mirat de organizarea acestei întruniri, eu nu mă mir, pentru că știu de mult ce poate domnul Bică. Doljul este un județ important și, cu siguranță, va avea un reprezentant pe listă la europarlamentare. Obiectivul nostru este însă ca la alegerile locale de la anul, precum și la alegerile generale să obținem peste 10 la sută și să revenim în parlament. Eram în 2015 un partid de 500.000 de membri, acum suntem 150,000 de membri, mulți dintre colegii noștri s-au întors după revenirea mea și îi așteptăm și pe alții. Suntem un partid cu mulți militari de carieră și vom proceda militărește. Așteptăm în perioada următoare de la fiecare organizație județeană câte 20.000 de semnături și, până în mai, câte 10.000 de membri în fiecare județ”, a spus Gabriel Oprea.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ