”Anual, statul Român cheltuind 1 miliard de euro pentru plata acestor pensii”
„Propunerea legislativă depusă de cei patru parlamentari liberali este singura inițiativă de acest fel prin care se prevede interzicerea tuturor pensiilor speciale, eliminând privilegiile financiare pentru deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, militari, poliţişti, funcţionari publici cu statut special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România.
Cei patru inițiatori consideră că pensiile speciale au generat o serie de anomalii de ordin social şi financiar ce influenţează negativ societatea românească și tocmai de aceea propun eliminarea lor. În rândul majorităţii populaţiei, există un sentiment de dezaprobare, nemulţumire şi frustrare faţă de acest sistem de pensii speciale, peste 82% din populaţia României dorind eliminarea lor. Pe cale de consecință, inițiatorii consideră că un asemenea grad ridicat de nefavorabilitate în rândul populaţiei adulte a ţării obligă legiuitorul să intervină pentru stoparea acestui fenomen care generează nemulţumire, atât în rândul populaţiei active, cât mai ales în rândul majorităţii pensionarilor, ce nu beneficiază de astfel de pensii. Un alt aspect negativ ce generează frustrare este şi cuantumul unor astfel de pensii speciale. Astfel, în timp ce 5 milioane de pensionari, a căror pensie a fost calculată pe bază de contributivitate, au un venit lunar mediu de aproximativ 1.100 de lei, pensia medie în rândul personalului ce beneficiază de pensii speciale este de patru ori mai mare, de aproximativ 4.500 de lei.
Parlamentarii liberali ce au inițiat această propunere legislativă de eliminare a tuturor pensiilor speciale sunt de părere că un alt motiv pentru care aceste pensii trebuie eliminate este şi cel financiar, anual, statul Român cheltuind 1 miliard de euro pentru plata acestora, sumă ce reprezintă aproape jumătate din deficitul înregistrat de fondul de pensii. Continuarea acordării pensiilor speciale şi creşterea constantă a fondurilor necesare plăţii acestora, conform prevederilor legale în vigoare, va adâncii deficitul la fondul de pensii, fiind astfel o problemă structurală ce trebuie remediată urgent”, se mai arată în documentul citat.