Dacian Cioloş a apărut pentru prima dată pe scena politică a României ca ministru al agriculturii în guvernul minoritar PNL condus de Călin Popescu Tăriceanu. El i-a luat locul lui Decebal Traian Remeş, iar în acea perioadă se vorbea despre un accept din partea PSD-ului cu privire la nominalizarea sa. După câştigarea alegerilor de către Partidul Democrat şi înscăunarea lui Emil Boc la Palatul Victoria, lui Cioloş i s-a propus să rămână în echipa guvernamentală, însă acesta a refuzat elegant: ”Nu ar fi un lucru bun nici pentru mine, nici pentru actualul ministru care va veni cu echipa lui de lucru, nu cu a mea”. A fost o primă palmă usturătoare aplicată dreptei româneşti.

Comisar european pe mâna dreptei
În lipsă de idei şi de resursă umană, PD-ul i-a mai întins o mână ardeleanului, nominalizându-l, se pare la insistenţele preşedintelui statului din acea perioadă, Traian Băsescu, pentru funcţia de comisar european la agricultură. A fost demarată atunci o amplă acţiune diplomatică pentru a se obţine acest post, iar rezultatul a fost cel aşteptat de întreaga ţară: România a obţinut agricultura. Mandatul său a fost departe de a fi unul sclipitor, însă s-a achitat onorabil de sarcini. Totuşi, în ţară, au existat voci, cu precădere de pe partea dreaptă a eşichieriului politic, care i-au reproşat comisarului Cioloş că ar fi putut face mult mai multe pentru România. Şi-a încheiat mandatul în 2014, iar timp de un an de zile a rămas în siajul preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, în calitate de consilier personal.

Liberalii l-au susţinut, el i-a vândut cu prima ocazie
Un nou boom politic a primit din partea preşedintelui Iohannis în 2015, atunci când acesta l-a desemnat prim-ministru al unui guvern tehnocrat independent, dar sprijinit în Parlament atât de Partidul Naţional Liberal, cât şi de Partidul Social Democrat. I-a luat locul lui Victor Ponta, demisionar ca urmare a tragicului eveniment din clubul Colectiv. În timp ce public liberalii l-au susţinut necondiţionat, social-democraţii au adoptat faţă de Cioloş o poziţie cel puţin curioasă: l-au susţinut în Parlament, acolo unde i-au asigurat majoritatea parlamentară, însă în ieşirile publice liderii de stânga criticau răspicat guvernarea Cioloş, lăsând impresia că, de fapt, premierul ar guverna după un program impus de liberali. Aşa se face că, în subconştientul electoratului de dreapta, s-a indus ideea că Cioloş ar fi de fapt un liberal sub acoperire, cu atât mai mult cu cât preşedintele Iohannis era protectorul său. Din păcate pentru ei, co-preşedinţii proaspătului unificat PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, s-au trezit legaţi de mâini şi de picioare, neputând nega răspicat acest lucru. Iar această situaţie avea să explodeze în plină campanie electorală pentru parlamentarele din 2016, atunci când Cioloş a găsit de cuvinţă să dea o mână de ajutor PSD-ului, negând public orice fel de afinitate liberală şi solicitând, tot public, ca liberalii să îl scoată de pe afişele electorale. A fost poate cel mai penibil moment politic pentru renăscutul PNL, duplicitarismul lui Cioloş îngropând orice fel de şansă a liberalilor de a obţine un rezultat onorabil.

Iohannis, următoarea victimă?
La doi ani după această mână de ajutor întinsă social-democraţilor, Cioloş mai înfige un cuţit în spatele liberalilor. După ce s-a chinuit luni bune să îşi înfiinţeze un partid, eşuând lamentabil, a urcat în ”barca“ numită PULS, formaţiune politică înregistrată peste noapte de „puii“ a două cadre de nădejde ale vechii Securităţi ceauşiste. Iar odată cu semnarea adeziunii, a urmat şi o nouă „flegmă“ pe obrazul binefăcătorilor săi, în acest caz fiind vorba de Iohannis. „Sunt gata să îmi asum o candidatură la prezidenţiale“, a grăit, candid, Cioloş. Adică, pe înţelesul tuturor, „sunt pregătit să mai fac un serviciu stângii româneşti, îi mai fur vreo zece procente preşedintelui“. Precum se vede, recunoştinţa are picioare scurte pentru ardeleanul care, deşi a supt vârtos la ţâţa clasei politice în ultimii douăzeci de ani, acum pozează în fecioară neprihănită care s-a păstrat curată pentru prima întâlnire cu electoratul românesc. Oare atât de proşti să fie votanţii dreptei, încât să se lase înşelaţi grosolan de aceste aparenţe?

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ