Florinel Stancu, deputat PSD de Dolj: „Ministerul Agriculturii continuă lupta împotriva producătorilor care trişează”

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale continuă lupta împotriva producătorilor care aplică duble standarde şi dezinformează consumatorii în privinţa compoziţiei produselor alimentare de pe piaţa românească.

0

În primele zile ale anului au fost descoperite noi nereguli, iar de data aceasta ele au vizat prepararea şi comercializarea produselor de patiserie şi cofetărie. 90 de patiserii din 101 verificate şi 20 de cofetării din 28 verificate utilizau grăsimi hidrogenate în loc de lapte, brânză proaspătă, caşcaval sau unt. Am putea spune că sunt simple abateri, însă problema este mult mai gravă. Diverse amestecuri de uleiuri erau vândute drept lactate în sute de restaurante, pizzerii, patiserii şi cofetării verificate în ţară, după cum informează Radioul Public.
Nu putem asista nepăsători la abateri de asemenea proporţii. Fenomenul trebuie combătut prin acţiuni ferme, repetate şi din ce în ce mai dure, deoarece încălcările din domeniul agroalimentar se vor extinde şi vor deveni extrem de periculoase pentru sănătatea publică. Confiscarea produselor necorespunzătoare şi amenzile sunt importante, dar insuficiente pentru a învăţa aceşti producători iresponsabili că abaterile în privinţa alimentaţiei populaţiei sunt echivalente cu otrăvirea premeditată a consumatorilor din ţara noastră. Importanţa unei implicări urgente vine şi din faptul că pătrunderea produselor de acest tip în piaţă o destabilizează. Cei mai afectaţi continuă să rămână producătorii cinstiţi, care întâmpină tot mai multe dificultăţi în comercializarea laptelui de calitate pe piaţa locală.
În acest context, este de salutat propunerea reprezentanţilor Ministerului Agriculturii în vederea modificarii Legii privind comercializarea laptelui şi produselor lactate, astfel încât alimentele falsificate să fie scoase din vânzare.
De asemenea, găsesc foarte utilă ideea înfiinţării Registrului Laptelui în cadrul direcţiei tehnice de specialitate din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Înscrierea obligatorie în Registrul laptelui pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul prelucrării/producţiei/distribuţiei laptelui de consum şi a produselor lactate, persoane juridice, indiferent de forma de organizare şi tipul de proprietate, va garanta calitatea laptelui atât pentru reţeaua naţională de restaurante, patiserii şi cofetării, cât şi pentru consumatorii din supermarket.
Precizez faptul că înscrierea în Registrul laptelui nu va fi obligatorie şi pentru producătorii agricoli, persoane ce obţin produse agricole în propria fermă/gospodărie care depăşesc necesarul de consum propriu şi care le valorifică pe piaţa locală în baza atestatului de producător şi a carnetului de comercializare, deoarece nu-şi propune nimeni să îngreuneze metodele de comercializare a produselor lactate pentru micii producători.
Actuala conducere a Ministerului Agriculturii nu este la prima iniţiativă menită să apere consumatorii. Atunci când a descoperit produse comercializate sub aceeaşi marcă, dar de calitate inferioară la noi faţă de alte ţări din vest, aceasta a elaborat un raport amplu pentru Comisia Europeană, pentru a fi luat în calcul la crearea unei legislaţii care să stabilească acelaşi standard pentru vest şi pentru est.
În perioada ce urmează voi urmări şi voi participa la dezbaterea publică asupra proiectului de Lege, ceea ce vă îndemn să faceţi fiecare, deoarece avem nevoie de observaţiile consumatorilor în a institui mai multă echitate pentru ei, nu mai multă prosperitate pentru cei care trişează. Totodată, în timpul dezbaterilor de la comisiile de specialitate, voi propune sancţiuni mai severe decât cele prevăzute în proiectul ministerului. Sancţiunile mai severe vor oferi, în sfârşit, autorităţilor de protecţie a consumatorilor mijloace pentru a-i pedepsi aspru pe cei care trişează. A trişa nu poate fi rentabil în România. În joc este sănătatea populaţiei, satisfacerea necesităţilor de consum ale tuturor categoriilor de consumatori şi respectarea condiţiilor de igienă.

Florinel Stancu, deputat PSD de Dolj

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ