Doamnă Prim- Ministru,
La 12 ani de la aderarea sa la Uniunea Europeană, România va prelua, pentru prima dată, începând cu 1 ianuarie 2019, pentru șase luni, responsabilitatea Președinției uneia dintre cele mai importante instituții – Consiliul Uniunii Europene. România se va afla astfel în centrul procesului decizional European.
Astfel, doamnă prim-ministru, cu autoritatea de care dispuneţi, vă rog să-mi comunicaţi
Cum a fost asigurată transparenţa procesului de stabilire a criteriilor pentru desemnarea Preşedinţilor şi Vicepreşedinţilor Grupurilor de lucru şi experţilor de dosare?
Care sunt Ordinele de ministru, pentru fiecare minister implicat, în baza cărora au fost desemnaţi Preşedinţii, Vicepreşedinţii Grupurilor de lucru ale Consiliului şi experţii de dosare? Unde au fost publicate aceste Ordine de ministru?
Dacă şi în ce manieră a fost consultat şi implicat personalul României la Bruxelles? Cum au fost aceşti reprezentanţi cooptaţi în pregătirea procedurilor de preluare şi desfăşurare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene?
Care este agenda evenimentelor pregătite de către ţara noastră, atât la nivel naţional, cât şi european pentru perioada 01.01.-30.06.2019?