Senatorul Claudiu Manda, raport de activitate parlamentară pentru anul 2018

27 de iniţiative legislative, şase audieri în Comisia de control a SRI, vizite externe şi mai multe şedinţe de Senat prezidate. Cam aşa ar putea fi rezumată activitatea parlamentară din acest an a preşedintelui social-democraţilor doljeni, senatorul Claudiu Manda.

0

Se spune că un lider adevărat conduce prin puterea exemplului, iar senatorul PSD Claudiu Manda dovedeşte că, prin mult efort şi determinare, acest lucru este posibil. Mărturie stă activitatea parlamentară din acest an a preşedintelui filialei Dolj a Partidului Social Democrat. Astfel, conform informaţiilor de pe pagina de internet a Senatului României, Claudiu Manda a avut, în 2018, 27 de iniţiative legislative. Totodată, din calitatea de vicepreşedinte al Senatului, a prezidat mai multe şedinţe în cadrul cărora au fost adoptate proiecte de legi extrem de importante, aşa cum este cea din data de 26 noiembrie când a adoptat proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii. De asemenea, a condus prima şedinţă din luna decembrie, când senatorii au adoptat proiectul de lege care interzice bullying-ul (violenţa psihologică – n.red.) în şcoli şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale. Proiectul a fost adoptat în unanimitate, astfel că actul normativ va merge acum la promulgare, Senatul fiind cameră decizională.
De asemenea, senatorul Claudiu Manda a susţinut proiectul de lege privind adopţia, care prevede debirocratizarea şi simplificarea procedurilor pentru adopţie, precum şi propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, şi nu între soţi.
Un act normativ extrem de important susţinut de liderul PSD Dolj a fost proiectul de lege, care a şi fost promulgat de preşedintele României, prin care angajaţii MAI şi militarii îşi pot transforma compensaţia de chirie în rată la bancă. Este vorba despre modificarea Legii 360/2002 – Statutul Poliţistului, a Legii nr.384/2006 -Statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti şi a Legii 80/1995- Statutul cadrelor militare pentru completarea cadrului legal privind acordarea compensaţiei de chirie.

A condus cu brio celebra comisie de control a SRI
De departe cea mai mediatizată comisie parlamentară a fost, în 2018, Comisia comună permanentă a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, al cărei preşedinte a fost senatorul Claudiu Manda. De-a lungul anului, în faţa comisiei au ajuns, pentru a răspunde întrebărilor, numele grele din viaţa publică românească, precum George Maior, fost şef al SRI şi actual ambasador în SUA, fostul prim-adjunct al directorului SRI, generalul Florian Coldea, sau directorul SRI, Eduard Hellvig. În ciuda presiunii mediatice colosale, parlamentarul doljean s-a achitat cu brio de sarcini, oferind Comisiei o notă de seriozitate şi profesionalism extrem de necesară.

Lobby pentru Craiova
Liderul PSD Dolj s-a implicat activ în sprijinirea oraşului şi a judeţului prin susţinerea unor proiecte vitale pentru această zonă. De departe, cel mai important este sprijinul pentru construirea drumului expres Craiova – Piteşti, pentru care s-au şi semnnat contractele de proiectare şi execuţie. De asemenea, la insistenţele parlamentarilor PSD din Dolj şi, în special, ale preşedintelui filialei, Claudiu Manda, reabilitarea Colegiului Național ”Carol I” şi a Operei Române Craiova a fost inclusă în programul de guvernare, lucrările urmând a se realiza cu fonduri ale Companiei Naţionale de Investiţii.

Activitate peste hotare
Tot pe parcursul acestui an, senatorul Claudiu Manda a efectuat vizite externe în Germania şi Italia, precum şi o vizită de lucru în Marea Britanie. Totuşi, cea mai importantă vizită peste hotare a avut loc în perioada 10-12 octombrie, când o delegaţie a Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI, condusă de senatorul doljean, s-a întâlnit pentru consultări cu comisia omoloagă din Senatul francez (foto alăturat). Programul a inclus întrevederi cu senatorul Philippe Dallier, vicepreşedintele Senatului francez, cu Francis Delon, preşedintele Comisiei naţionale de control al tehnicilor de informaţii, precum şi cu deputatul Yael Braun-Pivet, preşedintele Delegaţiei comune privind serviciile de informaţii din Parlamentul francez.
Discuţiile au vizat, cu precădere, schimbul de experienţă cu privire la cele mai bune practici în domeniul controlului parlamentar asupra serviciilor de informaţii, legislaţia referitoare la modul de funcţionare şi atribuţiile acestora, reglementările privind controlul lor, cu accent pe modificările legislative din Republica Franceză, necesare adaptării la realităţile tehnologice, precum şi necesitatea actualizării legislaţiei române în acest domeniu.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ