România împlineşte 100 de ani la 1 Decembrie 2018. Fără a avea astăzi toate teritoriile şi pe toţi românii în graniţele fireşti – cele statuate prin voinţa legitimă a românilor şi prin convenţiile internaţionale din 1918-1919 –, România a rămas un stat unitar în pofida multor vitregii ale acestui secol scurs de la Marea Unire.
Acum, la Centenar, trebuie să reflectăm cu toţii la lecţia lui 1918 şi la lecţiile rezistenţei noastre ca naţiune în toţi aceşti 100 de ani. Ne-ar fi de mare folos pentru prezentul atât de încărcat de tensiuni şi mai ales pentru următoarea sută de ani.
Lecţia lui 1918, în opinia mea, se poate sintetiza în trei cuvinte-cheie: încredere, sacrificiu şi diplomaţie.
Fără încrederea politicienilor din Ardeal, unii în alţii (să nu uităm Consiliul Naţional Român Central – diriguitor al Marii Uniri, format din şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român şi şase reprezentanţi ai Partidului Social Democrat), nu se puteau face paşii necesari atingerii obiectivului naţional: independenţa Transilvaniei şi apoi unirea cu Ţară mamă.
Fără încrederea şi, atenţie, sacrificiul politicienilor din Vechiul Regat că România poate valorifica contextul internaţional favorabil pentru întregirea sa legitimă, şansele de a fi astăzi ceea ce suntem ar fi fost puţine. Am spus sacrificiul politicienilor, pentru că da, unii dintre ei (vezi Alexandru Vaida Voevod, de exemplu, dar şi mulţi alţii) şi-au cheltuit toate averile pentru ca procesul întregirii neamului să fie ireversibil.
La ideea sacrificiului nu putem să nu punem pe primul loc jertfa de sânge a soldaţilor români în Primul Război, care a contribuit la prăbuşirea imperiilor şi în consecinţă a oferit o şansă nesperată la unirea Românilor într-un singur stat. Dar şi jertfa, de pildă, a celor care au pierit în drum spre Marea Adunare de la Alba Iulia, împuşcaţi de soldaţii unguri dintr-un tren blindat.
Diplomaţia este cel de-al treilea cuvânt-cheie al Lecţiei fundamentale a Marii Uniri.
Fără demersurile excepţionale în plan diplomatic în marile capitale ale Europei, dar şi dincolo de Ocean, făcute pe ”o singură şi puternică voce”, dar cu purtători nenumăraţi, unii trecuţi nemeritat în uitare (Vasile Stoica, de exemplu, abilul avocat al cauzei naţionale româneşti la Washington), obiectivul Marii Uniri ar fi fost cu siguranţă greu de atins.
Am scris aceste rânduri ca un îndemn la reflecţie pentru toţi cei care astăzi aşază mizele mici înaintea mizelor mari, care nu pot fi altele decât mizele comune ale naţiunii noastre. Avem încă obligaţii majore faţă de momentul 1918 – România Mare – şi responsabilităţi uriaşe pentru viitor: asigurarea unui nivel de trai bun pentru toţi cetăţenii acestei ţări. Putem să le împlinim meditând serios, măcar acum de Centenar, la ceea ce avem cu adevărat de făcut.
La Mulţi Ani, România!

Deputatul Ion Cupă – președintele ALDE Dolj

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ