Zilele trecute, am avut ocazia să văd şi să aflu mai multe despre cum s-a creat şi cum funcţionează sistemul de colectare, epurare şi reutilizare a apei uzate din zona Shafdan, Israel. Staţia de Epurare apa uzată din regiunea Dan (‚Shafdan’) a fost construită la sfârşitul anilor ’70 lângă Rishon Lezion. În prezent, după ce a trecut prin mai multe extinderi şi reabilitări, staţia epurează 370.000 m3/zi de apă uzată, fiind cea mai mare staţie de epurare din Israel. Ceea ce m-a fascinat a fost faptul că Israelul se numără printre statele care dezvoltă cele mai avansate tehnologii folosite în managementul apei, iar acest fenomen are loc într-o ţară care se confruntă cu un deficit hidric natural considerabil. Vorbim de o suprafaţă geografică aridă, deşertică. Tocmai lipsa aceasta de apă a dus la crearea şi dezvoltarea unora dintre cele mai sofisticate tehnologii, Israelul deţinând recordul mondial în reutilizarea apelor uzate. Din punctul meu de vedere, acestea sunt obiectivele de dezvoltare durabilă şi acestea sunt rezultatele unei administraţii care investeşte, care inovează şi scoate, cum s-ar spune, mult, din piatră seacă. Sunt interesat să acaparez informaţii cu rol de soluţie pentru viitorul Craiovei. Prin comparaţie, Craiova 
este şi el un municipiu cu resurse, însă acestea nu sunt manageriate. Pentru că una este să fii perseverent, să-ţi doreşti să fructifici potenţialul oraşului, şi alta este să fii doar un domn şi mai puţin primar şi să leneveşti în papucii unui mandat, crezând că modernizarea şi Smart City înseamnă să plăteşti parcarea prin sms. În Craiova pesedistă, trăim cu informaţia cât de cât recentă că peste 200 de străzi vor beneficia de canalizare în viitorul apropiat. Compania de Apă Oltenia preconiza ca lucrările de execuţie să înceapă la jumătatea lui 2019 şi, dacă o fi bine, să se finalizeze undeva în 2023. Viitorul apropiat, deci.
Compania israeliană de care v-am vorbit furnizează 90% din consumul de apă potabilă din Israel şi are în administrare 3.000 de instalaţii, în toată ţara, care sunt destinate aprovizionării cu apă, controlului calitaţii apei, epurării apelor uzate ori desalinizării, şi se consideră o companie „verde”, deoarece protejează resursele de apă ale Israelului, previne contaminarea acestora şi le administrează sustenabil. Sustenabil este şi cuvântul cu rol de lege în toate proiectele şi ideile mele din prezent, nu din viitorul apropiat, legate de Craiova. Ceea ce mi-am confirmat încă o dată prin această experienţă este că îmbunătăţirile urmate de beneficii concrete trebuie executate şi supravegheate de specialişti, de oameni care au habar şi ambiţie. Nu de experţi care greşesc procedurile şi pierd proiecte europene, nu de primari care preferă să lucreze cu jumătăţi de măsură şi apoi resturi trase pe sfori invizibile. Craiova are nevoie de un primar care ştie să lucreze cu întregul, până la ultimul detaliu.
Mă gândeam în timp ce priveam minunata invenţie de la Shafdan, la tentativa „experţilor” din Primăria Craiovei care doreau impozitarea apei de ploaie. Adică, mă gândeam ce înseamnă să perfecţionezi un proiect de 128 de milioane de euro ca să îmbunătăţeşti calitatea serviciilor pe care le oferi cetăţenilor, să te chinui să testezi 600 de tehnologii până să alegi 20 şi ce înseamnă să te faci că plouă când tu, ca primar, ştii bine că din 2019 vii cu o creştere a mai multor taxe şi impozite locale pentru Craiova şi nu le oferi nimic oamenilor. Sună la fel de bine ca atunci când te lauzi că locuieşti în zona metropolitană a 
Craiovei, dar nu ai apă, canalizare şi nici gaze. Pare de necrezut că cei din deşert, fără resurse naturale, ne dau lecţii, dar la noi, conform statisticilor, ne lovim de culmea birocraţiei şi cel mai ciudat mod de plată a apei: pe persoană fizică te plouă mai puţin, există diferenţe între oraşe şi în ceea ce priveşte modul cum se calculează cantitatea de ape uzate. Astfel, dacă în unele locuri se ia în considerare volumul de apă rece consumată (eventual şi de caldă, dacă este furnizată în sistem public), în alte locuri se adună şi apa de ploaie, corespunzător cu terenul deţinut de proprietarul imobilului racordat la apă (pentru blocuri se ia în calcul cota pe apartament din teren pe care se află imobilul). De asemenea, există situaţii în care companiile publice care furnizează serviciile de apă şi de canalizare unor consumatori captivi (care nu au altă alternativă de procurare a serviciilor) fac profituri fabuloase. Legat de Israel şi această împrospătare de idei, m-a făcut să înţeleg cât de tare ar trebui cetăţenii să urască acest tic al autosuficienţei pe care majoritatea administraţiilor PSD îl au. Până la urmă, oricât de pricepuţi am fi, perfecţionarea continuă şi acceptarea faptului că mereu avem ceva nou de învăţat trebuie să fie elemente de luat în calcul de oricine vede şi vrea mai mult pentru oamenii pe care îi reprezintă. Pentru că, ştiţi voi, este o diferenţă între a reprezenta şi a fi doar prezentat…
Mario Ovidiu Oprea – senator PNL
