Vâlcea: Oltchim a anunţat data vânzării către Chimcomplex

0

Oltchim a anunţat că a obţinut avizele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi Consiliului Concurenţei (CC) pentru vânzarea combinatului şi a precizat care este data finalizării tranzacţiei cu Chimcomplex Borzeşti. Anunţul a fost făcut printr-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

Tranzacţia va fi finalizată pe 12 decembrie 2018

Potrivit comunicatului menţionat, „cumpărătorul a fost notificat că data finalizării tranzacţiei, care înseamnă plata preţului, respectiv transferul dreptului de proprietate pentru activele vândute, este 12 decembrie 2018”. Activele achiziţionate de Chimcomplex SA reprezintă terenuri şi clădiri (atât finalizate, cât şi investiţii în curs de execuţie), drepturi de proprietate intelectuală, precum şi alte bunuri mobile reprezentând, în principal, utilaje, echipamente, tehnologii şi alte bunuri similar utilizate, în prezent, de Oltchim în procesele de producţie. Aceste active pot fi folosite la fabricarea diferitor produse chimice, precum şi la activităţi conexe acestora (producţia, furnizarea şi distribuţia de utilităţi şi materii prime, transport prin vagoane de cale ferată etc.). Chimcomplex SA face parte din grupul industrial român Serviciile Comerciale Române, controlat de Ştefan Vuza, şi activează exclusiv în domeniul fabricării de produse chimice.

Cât va plăti Vuza

Vuza, proprietarul SCR şi acţionar majoritar al Chimcomplex, trebuie să plătească circa 100 de milioane de euro pentru cele mai importante active ale Oltchim, pe lângă banii din garanţie de circa 50 de milioane de euro, la care se adaugă încă 40-50 milioane de euro pentru capital de lucru. Procedura de privatizare a fost finalizată anul trecut, iar principalele active au fost adjudecate de Chimcomplex, pentru suma de 127 de milioane de euro. Combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea este un important producător din industria chimică românească şi a intrat în insolvenţă în ianuarie 2013, fiind administrat de un consorţiu de administratori judiciari. Compania are circa 1.200 de salariaţi.