Manşa tur se va juca în Danemarca pe 10/11 noiembrie, iar returul la Râmnicu Vâlcea pe 17/18 noiembrie. Florentin Pera, tehnicianul SCM, a făcut o radiografie extrem de realistă a combatantelor, subliniind că SCM va întâlni una dintre cele mai puternice echipe de handbal ale Europei.
„Herning-Ikast are în componenţă jucătoare foarte valoroase”
„Este o dublă extrem de dificilă. Întâlnim una dintre cele mai valoroase echipe ale acestei runde în Cupa EHF, fosta Midtjylland, o echipă care era mai tot timpul în Liga Campionilor. Anul trecut a fost între primele opt echipe ale Europei, scoasă de Vardar Skopje, fosta finalistă a Ligii Campionilor. Are în componenţă jucătoare foarte valoroase, nu numai daneze, au şi norvegience, chiar am urmărit coordonatorul lor de joc din Norvegia, care are nu mai puţin de 82 de goluri în cele 12 etape de până acum, sunt acoperite foarte bine pe posturi, au un joc în viteză, un joc consistent”, a declarat Pera.
”Am încredere că fetele noastre se vor motiva, este o şansă mare şi pentru ele”
Acesta a precizat însă că SCM se află într-o formă foarte bună, şi şi-a exprimat încrederea în capacitatea echipei de a aborda cele două meciuri cu danezele cu multă încredere: ”Echipa noastră trece printr-o perioadă foarte bună, am reuşit să câştigăm împotriva unor adversari valoroşi. Şi toate aceste realizări ne dau încredere în privinţa abordării jocului de la Ikast cu mare încredere. Am încredere că fetele se vor motiva, este o şansă mare şi pentru ele să treacă de un adversar atât de valoros în handbalul european. Important este să avem toată echipa sănătoasă, am întâmpinat ceva probleme din acest punct de vedere, nu am avut toate jucătoarele apte”, a declarat Florentin Pera pentru Televiziunea VTV.
Florentin Pera, înaintea marelui meci al SCM Rm. Vâlcea în Cupa EHF: „Este o dublă extrem de dificilă, dar noi trecem printr-o perioadă foarte bună”
Derby-ul de la Braşov cu Corona, în care SCM Râmnicu Vâlcea a învins echipa de sub Tâmpa cu 25-22, confirmând un parcurs fără înfrângere în Liga Florilor, a fost ultimul meci al vâlcencelor înaintea dublei din cupa EHF. În cadrul acestei competiţii europene, handbalistele de la SCM vor întâlni echipa daneză Herning-Ikast Handbold.