La periferia Europei

0

În timp ce pe 34 de stadioane din Europa (16 în Champions League, 18 în Europa League) cele mai bune 68 de cluburi se bat pentru onoare şi bani, echipele româneşti se încaieră pe ce mai rămâne. Aruncând o privire pe tabloul adversarelor noastre după ce ne-au scos în decor, vom constata că nici ele nu au realizat mare lucru, în afara faptului că au pătruns în top 68. Noi? Tot noi! Sezonul 2017- ’18 a coincis cu dezastrul eliminării campioanei CFR Cluj din Champions League şi apoi din Europa League, iar cea care i-a aplicat lovitura de graţie a fost anonima campioană a Luxemburgului, Dudelange. Şi nu oricum, ci cu dublă victorie: 2-0 şi 3-2. Sinani, Turpel, Prempeh, Stolz şi ceilalţi au avansat în Europa League până la ciocnirea cu Betis Sevilla, AC Milan şi Olimpiakos. Natural, ultimul loc în Grupa F, cu zero puncte şi un golaveraj de 0:6. La fel de natural, CFR Cluj este liderul campionatului în Liga lui Gino. Pentru un campionat cu toţi muşchii pe el, ar trebui să fie o farsă. Vicecampioana FCSB a împărţit punctele cu vienezii de la Rapid, dar a înscris un gol mai puţin şi s-a întors la oile sale. În Grupa G, Rapid Viena a acumulat 3 puncte, clasându-se după Villareal, care i-a administrat un sec 5-0, şi Rangers, dar înaintea celor de la Spartak Moscova. RB Leipzig, învingătoarea câştigătoarei de Cupă, CSU Craiova, ocupă în Grupa B locul 2, cu 6 puncte, după Salzburg. 2-0 cu Celtic Glasgow nu e un scor de neluat în seamă. Vitesse Arnhem, reprezentanta Olandei, 2-2 şi 3-1 cu Viitorul lui Hagi, s-a pierdut în ceaţă. A fost eliminată cu 1-0 şi 1-0 de Basel, care la rândul ei a capotat la golaveraj în faţa grecilor de la Apollon. Acesta e prin extrapolare pulsul fotbalului românesc, la nivel de cluburi, astăzi, când vorbim. Un puls firav, precum, odinioară, al puiului de Crevedia. Numai că, odinioară, părăsind sectorul incubatoarelor, mai doboram nişte popice cât megaliţii pe „Centralul” craiovean, pe fostul „23 August” sau în Ghencea. Acesta e jocul dragostei şi-al întâmplării în deşertul de cenuşă. Tocmai ne-a părăsit Ilie Balaci. În urmă cu 11 ani a închis ochii Nicolae Dobrin. Noi, cei care le-am fost contemporani mai de departe, avem sentimentul straniu că odată cu ei închid ochii şi vreo două generaţii de fotbalişti înnăscuţi. Pe lângă stadioane, astăzi mai ozeniste ca nicicând, pe lângă academii de atacanţi şi fundaşi mai cunoscuţi decât Eugen Simion, mai trebuie şi talent nativ. Serile magice din faţa televizorului, cele care ne plimbă pe la Madrid, Barcelona, Londra sau Torino, arată clar, şi în culori, că între Vest şi Est s-a căscat o prăpastie, la care potenţa şi impotenţa au contribuit major. În ce priveşte Estul, trebuie în continuare greblat, forat, ouat. Poate răsare de undeva şi moşul care să bată cucoşul.