Edilul din Râmnicu Vâlcea a fost achitat în dosarul „Mită la Primărie“

Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au achitat pe primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, în dosarul „Mită la Primărie“. Decizia este definitivă. În ianuarie 2010, Gutău a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru infracțiunea de luare de mită și a și executat această sentință. Dosarul a fost revizuit ca urmare unei decizii a CEDO, conform căreia primarului i-au fost încălcate dreptul la aparare şi dreptul la un proces echitabil.

0

Decizia pe scurt a ÎCCJ, făută public miercuri, 30 octombrie a.c.:
„14/1/2018 – Respinge, ca nefondat, recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa împotriva deciziei penale nr.39/P din data de 10 aprilie 2009 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în dosarul nr.698/57/2008, cu privire la inculpatul Gutău Mircia. Menţine dispoziţia de achitare a inculpatului Gutău Mircia (…) pentru infracţiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 din Codul penal din 1969 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Constată că inculpatul Gutău Mircia a fost reţinut în data de 7 iulie 2006 şi arestat preventiv de la 11 iulie 2006 până la data de 10 noiembrie 2006. Constată că inculpatul Gutău Mircia a executat pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin decizia penală nr. 273 din 27 ianuarie 2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 698/57/2008, de la data de 28 ianuarie 2010 până la data de 14 septembrie 2011. Cheltuielile ocazionate de soluţionarea recursului declarat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 octombrie 2018”, arată Instanța supremă.

Gutău: „Am renăscut!”
„Am renăscut! După 12 ani, în sfârșit, s-a făcut dreptate. Mulțumesc familiei mele care mi-a fost alături în toți acești ani de suferință și le mulțumesc tuturor celor care au continuat să creadă în mine. Sunt extraordinar de fericit”, a declarat primarul Mircia Gutău.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ